Antena Meniu Search
x

Tranziția de la starea de urgență la cea de alertă, mai complicată decât se așteptau autoritățile

Tranziţia de la starea de urgenţă la starea de alertă seamănă pe alocuri cu un episod din Cascadorii Râsului. După două luni în care am respectat restricţiile de frica sancţiunilor, urmează trei zile de graţie. Sau de sincopă.

de Redactia Observator

la 12.05.2020, 19:48

Vezi și
  • Starea de alertă ar putea fi instituită abia de luni, 18 mai.
  • În starea de alertă purtarea măștilor de protecție este obligatorie.

Aşa că vineri, sâmbătă şi duminică vom face cum ne dictează conştiinţa. Pentru că nu există lege în baza căreia să poată fi date amenzi.

Trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă nu e atât de lină pe cât şi-ar fi dorit oficialii. Legea care reglementeză restricţiile după 15 mai este încă în dezbaterea aleşilor.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Solicit Parlamentului să decidă pe această lege cu maximă celeritate.

Indiferent cât de mult s-ar grăbi senatorii şi deputaţii, legea tot nu poate intra în vigoare mai devreme de 18 mai.

Până atunci, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va da un ordin care va conţine mai multe restricţii.

Toate vor avea titlu de recomandare. Până nu intră în vigoare legea stării de alertă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cel puţin nu pentru încălcarea regulilor de pandemie.

Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că se vor da sancţiuni în continuare, inclusiv în acest weekend. Vă puteţi alege cu o amendă sau cu un dosar penal pentru bătăi, jigniri sau orice altă abatere care era sancţionată şi înainte de starea de urgenţă.

Timp de trei zile, respectarea stării de alertă ţine strict de responsabilitatea oamenilor.

Gelu Duminică, sociolog: Nu vă așteptați ca brusc să devenim educați și degrabă vărsători de politețe. Unii oameni vor înțelege aceste restricții, alții vor reacționa asa cum reacționau și înainte când nu existau restricțiile astea și le spunea cineva: haideți să nu ne îngrămădim. O să reacționeze violent.

De săptămâna viitoare, poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali se vor asigura că românii respectă regulile. Tot de atunci vor da şi amenzi. Forţele de ordine se aşteaptă şi la conflicte.

Imagini surpinse în Roma s-ar putea repeta în stațiile de metrou din Capitală. Pentru că intrarea în subteran se va face controlat, iar oamenii vor aștepta minute bune lângă porțile de acces.

Polițiștii se vor asigura că pasagerii păstrează o distanță de un metru între ei, iar dacă peronul este prea aglomerat atunci nu îi vor mai lăsa pe călători să treacă de porțile de acces.

Agenţi vor fi și în gări, stații de autobuz sau la aeroport.

Cosmin Andreica, lider sindicat Europol: Este clar că nu vom avea suficienți polițiști și suficiente forțe de ordine pentru a controla tot ce înseamnă flux de trafic pietonal în zonele aglomerate.

La începutul lunii iunie, o nouă serie de restricţii ar putea fi ridicate. Totul depinde de numărul de cazuri de infecţii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Tranziția de la starea de urgență la cea de alertă, mai complicată decât se așteptau autoritățile