Turiştii se pregătesc de vacanţe de vis pe Valea Cernei
E perioada în care visăm atât la cadouri de Crăciun, cât şi la o vacanţă de iarnă în tihnă. Pe Valea Cernei, departe de agitaţia marilor staţiuni, turiştii au descoperit raiul drumeţiilor. E una din zonele cu cel mai pur aer din ţară şi cu ape vindecătoare.
E perioada în care visăm atât la cadouri de Crăciun, cât şi la o vacanţă de iarnă în tihnă. Pe Valea Cernei, departe de agitaţia marilor staţiuni, turiştii au descoperit raiul drumeţiilor. E una din zonele cu cel mai pur aer din ţară şi cu ape vindecătoare. Iar ofertele pentru sărbători sunt de neegalat.
Cu unele dintre cele mai spectaculoase peşteri din ţară, dar şi izvoare cu apă minerală și termală, vârfuri calcaroase şi peste 100 de specii de plante şi animale, Parcul Național Domogled-Valea Cernei se întinde pe mai bine de 60 de mii de hectare de munţi şi văi.
Pe o lungime de 40 de kilometri, printre versanţi, Valea Cernei este izvor nesecat de sănătate, spun localnicii.
Din păcate, la izvoarele cu apă termală se ajunge greu. În această vară, am dat un test de echilibristică, în campania Observator - Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?!
Din păcate, de atunci nu s-a schimbat nimic. Chiar dacă zona are un potenţial uriaş.
După o oră de mers pe jos, de la Herculane ajungem la Cascada Vânturătoarea, într-un decor ca de film.
Aici este paradisul iubitorilor de drumeţii.
Zilnic, turiştii pot face excursii la Clisura Dunării, Sfinxul Bănăţean sau la Cazanele Dunării.
După o zi plină, se pot retrage la pensiuni şi hoteluri, unde sunt întâmpinaţi cu preparate tradiţionale.
La un hotel de patru stele din staţiunea Băile Herculane, pachetul pentru Crăciun, cu trei nopţi de cazare, spa şi mese festive incluse, costă 900 de lei de persoană. Pentru Revelion, tariful e dublu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰