Turiștii de pe litoral au profitat la maxim de weekend-ul prelungit de Rusalii (Video)
Am prins gustul vacanţei! Turiştii care mâine merg din nou la serviciu nu s-au dat prea uşor duşi de pe plajă. Au continuat băile în mare şi sesiunile de bronz până spre asfinţit. Au recuperat astfel dimineaţa mai puţin obişnuită pentru sezonul estival. O mare de ceaţă a învăluit întreg litoralul.
- În jur de 15.000 de turiști au fost pe litoral, în weekend-ul prelungit de Rusalii.
- Numărul de turiști a fost peste așteptările hotelierilor.
În ultimele ore din minivacanţa de Rusalii, Mamaia pare că abia începe să-şi primească turiştii.
De fapt, oamenii pur şi simplu nu s-au încumetat să plece.
Valul de turişti i-a luat prin suprindere chiar şi pe proprietarii de hoteluri. Estimările lor au fost cu mult depăşite.
Ionuț Nedea, manager agenţie de turism: Au fost în jur de 15 mii de turişti. Au fost destul de mulţi turişti şi-n Eforie Nord, şi-n staţiunile din sud, mergând către Vama Veche, Jupiter, Saturn, Venus. Ca de obicei, Mamaia este pe primul loc, dar foarte mulţi turişti au ales şi Vama Veche.
În Vama Veche, despărţirea a fost grea. Cu bagajele după ei, oamenii au făcut o ultimă plimbare pe plajă.
Fără să dea cu subsemnatul şi fără griji, turiştii au făcut ca ultima noapte petrecută în Vama Veche să fie memorabilă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰