UN AN DE LA COLECTIV. Povestea DRAMATICĂ a unui supravieţuitor: "Buretele curgea pe noi. Temperatura era infernală. M-am gândit că voi muri, m-am gândit la familia mea. E momentul de groază pe care câteodată mi-l amintesc"
UN AN DE LA COLECTIV. Liviu Ionuţ Popescu, basistul trupei Up to Eleven, dezvăluie că simte o mare tristeţe şi o durere de nedescris atunci când revine în fiecare lună, pe data de 30, la Colectiv, pentru a-şi aduce aminte de tragedia petrecută anul trecut. "Îmi stârneşte cele mai profunde sentimente de tristeţe. Am pierdut foarte mulţi prieteni aici"
UN AN DE LA COLECTIV. Liviu Ionuţ Popescu, basistul trupei Up to Eleven, dezvăluie că simte o mare tristeţe şi o durere de nedescris atunci când revine în fiecare lună, pe data de 30, la Colectiv, pentru a-şi aduce aminte de tragedia petrecută anul trecut. "Îmi stârneşte cele mai profunde sentimente de tristeţe. Am pierdut foarte mulţi prieteni aici"
UN AN DE LA COLECTIV. A rămas cu cicatrice, dar şi fără cel mai bun prieten şi coleg de trupă, chitaristul Laurenţiu Vârlan. Venise în club pentru concertul colegilor de la Goodbye to Gravity, să fie împreună, să sărbătorească lansarea noului album GTG.
"Simt o mare tristeţe, o durere de nedescris"
UN AN DE LA COLECTIV. "Simt o mare tristeţe, o durere de nedescris. După ce m-am întors de la Viena, în fiecare lună, pe 30, am fost aici. Este şi un fel de terapie, de closure pentru mine. Îmi stârneşte cele mai profunde sentimente de tristeţe. Am pierdut foarte mulţi prieteni aici. Probabil cel mai bun prieten, Leo, colegul meu de trupă şi de serviciu, şi mulţi alţii. Lucrez la un magazin de instrumente muzicale şi fac parte, împreună cu trupa mea, din scena underground de peste 10 ani. Mă cunoşteam cu foarte mulţi oameni de aici, fie că vorbim de artişti din trupe, fotografi, organizatori de evenimente. Ne cunoaştem cu toţii, mergem la acelaşi evenimente. Am pierdut foarte mulţi cunoscuţi şi prieteni aici”.
UN AN DE LA COLECTIV. În seara de vineri, 30 octombrie 2015, Liviu Ionuţ Popescu a ajuns împreună cu colegii de trupă în club Colectiv să se bucure de concertul colegilor de la Goodbye to Gravity: "Era plănuit de mult să mergem, chiar cu o lună înainte ştiam. Cu câteva zile înainte, bassistul lor, Alex Pascu, şi cumva liderul spiritual al trupei fusese la noi la magazin, ne-a invitat, ne-a spus ce urmează să se întâmple, că va fi un concert extraordinar şi ne-am bucurat să venim”.
Liviu a ajuns la Colectiv, în jurul orei 21.00
UN AN DE LA COLECTIV. După serviciu, împreună cu Leo, Liviu a ajuns la Colectiv, în jurul orei 21.00. "Eram la o masă, în apropierea barului, departe de ieşire, şi ne bucuram de concert împreună cu ceilalţi. Au fost două focuri de artificii, unul la începutul concertului, unul pe la jumătate. Din câte ştiu, aveau concertul împărţit în două părţi. În prima parte urmau să prezinte noul album, iar în cea de-a doua parte, piese mai vechi. În momentul în care a izbucnit incendiul mă aflam chiar la masă. Cu cinci minute înainte fusesem cu Bogdan afară la o ţigară. De frig am intrat în club. Nu mai ţin minte unde erau ceilalţi, dacă eram cu toţii la masă în momentul acela, cu siguranţă nu eram. Eu eram la masă. Îmi aduc aminte că artificiile s-au oprit, o lumină a rămas aprinsă în club. Solistul Andrei Găluţ a spus "asta nu face parte din program, aduceţi un extinctor””, îşi reaminteşte el.
UN AN DE LA COLECTIV. Pe moment, reacţia lui Liviu, ca de altfel a multora, a fost să nu fugă sau să se panicheze. "Pe moment nu m-am panicat, nu a fost panică din primul moment. Am aşteptat să văd ce se întâmplă, am crezut, ca majoritatea, că e un episod trecător, a luat spuma foc… că cineva va stinge focul în secundele următoare şi concertul va continua. Asta a fost crucial cumva. Abia atunci când flacăra a ajuns la tavan oamenii s-au panicat… am şi auzit pe cineva care spunea să iasă afară toată lumea… Am observat oamenii îmbulzindu-se către ieşire. Atunci m-am panicat, am zis că nu e în regulă, am ajuns la ieşire, în container”, spune Liviu.
Spuma topită a început să pice pe el
UN AN DE LA COLECTIV. "Înainte de container, a început să-mi curgă burete în cap. Curgea burete pe noi. Nu mai puteam să înaintez, temperatura era infernală, am închis pur şi simplu ochii şi cred că mi-am ţinut respiraţia şi m-am gândit că voi muri. M-am gândit la familia mea. Este momentul de groază pe care câteodată mi-l amintesc şi nu îmi face bine. Atunci am conştientizat că acesta e sfârşitul şi mi se părea foarte… nu-mi venea să cred”, retrăieşte el clipele.
Drumul până afară - un calvar
UN AN DE LA COLECTIV. "Nu ţin minte parcursul până afară, am doar nişte momente, în care uşa s-a deschis, eram cred în container, a doua uşă s-a deschis. Presiunea oamenilor care încercau să iasă pe cea de-a doua jumătate de uşă era mare… Uşa a cedat şi atunci o gură de aer proaspăt m-a trezit, am văzut lumina de afară, dar focul din interior a tras aerul şi a dat tiraj flăcării, care a trecut peste oameni, a ieşit prin container şi a ars tot. Probabil că de acolo şi arsura mea de pe spate”, mărturiseşte Liviu, care a fost în grămada de oameni ce se călcau în picioare să răzbească afară.
UN AN DE LA COLECTIV. Spune că un nor negru l-a învăluit, îşi aminteşte de grămadă şi cum încerca să iasă: "Eram cumva prins, era o grămadă de peste un metru de oameni care gemeau, ţipau, încercau să iasă, dar nu reuşeau. Am fost ajutat de cineva de afară, dintre oamenii care reuşiseră să iasă la timp, şi am ieşit, am fost scos pe picioare. Pielea îmi atârna pe ambele mâini, nu mi-am putut da seama pentru că nu mă puteam vedea, îmi vedeam doar degetele, pielea curgea, epiderma era pârlită, pe cap am pus mâna, aveam părul aspru, nu mi-am dat seama de gravitate”.
UN AN DE LA COLECTIV. Afară l-a găsit pe Bogdan (Bobo): "Ieşise înainte, era pe jos, nu se putea ridica. Împreună cu prietena lui am încercat să îl ridicăm şi atunci Mircea, colegul nostru de trupă, care a scăpat teafăr şi a reuşit să iasă înainte noastră, ne-a găsit şi mulţumită lui atât eu, cât şi Bogdan am ajuns destul de repede în salvări”.
UN AN DE LA COLECTIV. Amploarea tragediei şi gravitatea rănilor suferite de tineri au făcut ca numărul salvărilor să fie insuficient, astfel încât medicii au fost nevoiţi să transporte la spitale mai mulţi arşi deodată.
A plecat cu ultima salvare către spital
UN AN DE LA COLECTIV. "Eu am ieşit pe picioare, însoţit de Mircea, până în Piaţa Bucur şi am fost suit într-o salvare. Erau deja pline salvările, am găsit una care mai avea loc pe scaun şi am fost dus la Spitalul de Arşi”, explică el.
UN AN DE LA COLECTIV. Din cauza şocului, nu şi-a dat seama că Leo nu a mai ieşit din club. A primit vestea teribilă a doua zi.
UN AN DE LA COLECTIV. La spital, a aşteptat mult până a fost evaluat şi abia după două zile a suferit primele intervenţii pentru grefare.
UN AN DE LA COLECTIV. "Acolo am aşteptat. La singurele spitale de specialitate, Floreasca şi Arşi, a fost un flux enorm de pacienţi în noaptea aia. Am aşteptat la camera de gardă, medicii au venit de acasă, tot spitalul a fost în alertă, s-a operat toată noaptea. Mi-am aşteptat rândul într-un salon, am rugat o asistentă să-mi anunţe familia, pentru că eu nu-mi puteam folosi mâinile. Au venit, dar nu au putut intra. La miezul nopţii mi-au făcut evaluarea şi mi-au curăţat rănile. Abia două zile mai târziu, luni, am fost grefat pentru prima oară”, rememorează Liviu momentele în care a ajuns la spital.
UN AN DE LA COLECTIV. Pe întreaga perioadă a spitalizării, atât în ţară, cât şi în Austria, Liviu a fost conştient, cu excepţia unei săptămâni, când i s-a indus coma din motive medicale. Faptul că a fost treaz i-a permis să interacţioneze cu alţi răniţi, dar, şi mai mult, să ştie ce se întâmplă cu el însuşi: "Am trecut prin proceduri foarte dureroase. În fiecare zi ni se schimbau pansamentele. La baie, sub apă, pentru că se lipeau. Aveam dureri insuportabile şi însăşi vederea mâinilor, care erau făcute zob... Eram bandajat de la brâu în sus. Am fost infectat, am început să fac febră mare în fiecare zi. Nu puteam să dorm, nu puteam să stau decât pe spate, deşi medicii spuneau să nu. Nu aveam cum să stau altfel, mâinile erau imobilizate, nu mă puteam ridica din pat . Momente foarte-foarte grele.. Nu îmi aduc aminte uşor”.
UN AN DE LA COLECTIV. În total, a petrecut 40 de zile în spital, atât în România, cât şi în Austria, la Viena: "La Viena am fost internat o lună. În total am petrecut 40 de zile în spital, atât în România, cât şi în Austria. Am fost externat destul de pe grabă, aveam răni deschise, prezentam un pericol pentru spitalul din Viena din cauza bacteriilor cu care am fost contaminat în România. Am stat acolo două săptămâni pentru schimbarea tratamentelor, după care m-am întors în ţară”.
Diferenţa dintre sistemele medicale
UN AN DE LA COLECTIV. "Din punct de vedere al condiţiilor din spital, nu putem face o comparaţie între ţările occidentale şi România. Medicii de aici au fost la înălţime, atât ei, cât şi staff-ul din spital - asistente, infirmiere - au dat tot ce au putut pentru noi. Am fost norocos cumva că am ajuns la singurul spital specializat în arsuri din Bucureşti. Din păcate, condiţiile şi infrastructura lasă de dorit în spital, dar medicii au făcut tot ce au putut pentru noi, iar când nu s-a mai putut am fost transferat”, rememorează Liviu Popescu, care este convins că aşa a fost cel mai bine pentru el.
UN AN DE LA COLECTIV. "Evoluţia mea era incertă, am avut o suprafaţă mare arsă, 35%. Am avut noroc să nu am arsuri aeriene sau intoxicaţie cu fum, dar suprafaţa a fost mare, arsuri de gradul III pe mâini. O parte din grefe nu s-au integrat şi pe 13 noiembrie am fost transferat la Viena, până pe 9 decembrie, plus două săptămâni în Ambulator tot la Viena”, povesteşte supravieţuitorul din Colectiv.
UN AN DE LA COLECTIV. Spitalizarea de după incendiu la Viena a însemnat noi operaţii: "Am suferit un nou proces de grefare pe mâini, de curăţare a spatelui şi de acoperire cu piele artificială, care ajută la vindecare şi care apoi se elimină. Am stat o săptămână în comă indusă, sedat, pe un pat special care ajută la vindecare, cu nisip, care nu există în România. Nu se putea sta pe el decât nemişcat 24 de ore şi am stat o săptămână sedat. După aceea a urmat o perioadă incertă, vreo săptămână, în care evoluţia nu a fost favorabilă. Cu timpul, lucrurile au intrat pe un făgaş normal, grefele s-au prins, spatele s-a vindecat foarte bine”.
UN AN DE LA COLECTIV. A slăbit 12 kilograme. Avea o anemie puternică şi era infectat cu bacterii, motiv pentru care nu a avut voie într-un salon obişnuit.
UN AN DE LA COLECTIV. "M-au pus pe picioare. Am făcut exerciţii de mobilizare. Şi când parametrii inflamatori au revenit la normal şi când ei au considerat că starea mea e în regulă, m-au externat, direct de la Terapie intensivă, fiind unul dintre puţinele cazuri. Medicii de acolo erau foarte bucuroşi şi am plecat direct la hotel. Nu m-au putut interna pe secţia de Chirurgie plastică din cauza bacteriilor pe care le purtam. Bacterii care la ei nu sunt neapărat eradicate, dar incidenţa cazurilor este mult mai mică decât în România. Prezentam un pericol pentru ceilalţi pacienţi”, a fost verdictul în momentul externării lui de la AKH.
UN AN DE LA COLECTIV. El crede că mulţi dintre răniţi ar fi supravieţuit dacă ar fi fost trimişi în spitale din străniătate.
Ce a schimbat Colectiv
UN AN DE LA COLECTIV. Crede că tragedia din Colectiv nu a dus la o schimbare la nivel profund: "Mă tem că nu s-a produs o schimbare la nivel profund. La nivel superficial… cel puţin, condiţiile din spitale… Datorită donaţiilor şi a mobilizării societăţii civile, lucrurile au început să se schimbe, condiţiile pentru pacienţi. Dar la nivel de sistem, nu ştiu dacă s-au schimbat. Mi-e teamă că un nou Colectiv se poate întâmpla oricând şi cu aceleaşi rezultate”.
UN AN DE LA COLECTIV. Liviu Ionuţ Popescu spune că există mulţi vinovaţi, dar că de vină sunt şi cetăţenii de rând.
UN AN DE LA COLECTIV. "Cu siguranţă, sunt mulţi vinovaţi. Vina e împărţită, bineînţeles, că nu putem găsi un singur vinovat, de vină suntem şi noi, cetăţenii de rând, prin atitudine, suntem pasivi şi nu ne implicăm mai mult. După Colectiv s-a văzut că oamenii au reuşit să se mobilizeze extraordinar şi la presiunea străzii practic s-au făcut multe lucruri în acele zile şi noi, răniţii din Colectiv, am avut acces la tratament, un tratament de lungă durată şi foarte costisitor datorită oamenilor, donaţiilor lor”, spune Liviu.
Citeşte mai mult despre drama lui Liviu Ionuţ Popescu pe www.news.ro.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰