Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Clipe de groază pentru o familie din Bistrița

O mamă şi doi copii, unul de numai un an şi fratele lui de şase ani, erau să-şi piardă viaţa în maşina condusă de bunicul lor.

de Redactia Observator

la 05.01.2014 , 10:05

Bărbatul povesteşte momentele de groază prin care a trecut împreună cu nepoţii şi fiica lui. Un autoturism de teren i-a lovit în plin pe șoseaua de centura a Bistriței, după ce şoferul a pierdut controlul şi a pătruns pe contrasens. A tras prea târziu de volan, iar forţa impactului a aruncat ambele maşini la marginea drumului.

Zdruncinaţi puternic, copilul de 1 an şi fratele lui mai mare au început să acuze dureri puternice, imediat după accident.

În timp ce medicii s-au grăbit să ducă victimele la spital, pompierii se temeau de producerea unui incendiu.

Vezi și

Maşina de teren s-a oprit la marginea drumului, lângă conductele care alimentează cu gaz întreg oraşul.

Şoferul care a ajuns pe contrasens transporta un pasager. Amândoi au scăpat teferi, dar cel de la volan a avut de dat explicaţii pentru tragedia pe care putea o să provoace.

Bărbatul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Clipe de groază pentru o familie din Bistrița