Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un nou capitol pentru 10 biblioteci din România. Ce primesc câștigătorii concursului „10 biblioteci de nota 10”

Concursul național „10 biblioteci de nota 10”, organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, și-a ales câștigătorii, dintre sute de școli și licee care s-au înscris la start.

de Redactia Observator

la 01.02.2024 , 17:31

Acum, zece biblioteci școlare vor primi un nou fond de carte și mobilier modern.

Proiectul a urmărit să sprijine bibliotecile din școlile și liceele din toată țara, care se confruntă cu o lipsă acută de carte nouă sau se află într-o situație critică. La concursul „10 Biblioteci de nota 10” s-au înscris sute de școli și licee din România, care se confruntă cu un deficit de carte nouă ori nu dispun de o bibliotecă sau de spații dedicate lecturii.

Cei 10 câștigători ai concursului „10 Biblioteci de nota 10”, aleși pentru angajamentul lor față de promovarea culturii și a lecturii în comunitățile lor:

Articolul continuă după reclamă

 Școala Gimnazială 125, București;

Școala Gimnazială „Mircea Nedelciu”, Fundulea, județul Călărași;

Școala Gimnazială Lucieni, Lucieni, județul Dâmbovița;

Colegiul Național „Mihai Eminescu”, București;

Școala Gimnazială „Ben Corlaciu”, Groșii Țibleșului, Maramureș;

Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca;

Școala Gimnazială „Petru Rareș”, Chiajna, județul Ilfov;

Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București;

Colegiul Național ,,Vasile Lovinescu”, Fălticeni, județul Suceava;

Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”, București.

Demersul a fost posibil datorită implicării partenerilor FDVDR și a numeroaselor donații particulare, care au donat un număr impresionant de cărți. Potrivit datelor oficiale, în ultimii 30 de ani, numărul bibliotecilor din România a scăzut cu peste 50%.

„Cele 10 biblioteci câștigătoare se vor transforma în centre vii de cunoaștere și cultură în comunitățile lor. Concursul „10 Biblioteci de nota 10”, lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, a fost susținut de partenerii „Fischer English Hub”, „Idea Papel”, Editura „Creator” și Editura „For You” , dar și de persoane fizice care au donat pe parcursul campaniei cărți pentru elevii claselor I-XII.

Prin această inițiativă, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României își propune să sprijine eforturile lor și să contribuie la îmbogățirea experienței de lectură pentru toți cei implicați, având în vedere că majoritatea bibliotecilor școlare din țara noastră sunt într-o stare nesatisfăcătoare, multe dintre ele lipsind cu desăvârșire. Dacă în anul 1989 existau 20.773 de biblioteci, la sfârșitul anului 2012 numărul acestora a scăzut la jumătate (10.386), iar anul trecut numărul a ajuns la doar 8.372”, anunță FDVDR.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un nou capitol pentru 10 biblioteci din România. Ce primesc câștigătorii concursului „10 biblioteci de nota 10”