Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un nou caz Marcel Ţundrea! Un tânăr a stat în închisoare 9 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o

Un tânăr de 22 de ani a stat în închisoare 9 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o. Acum cere în justiţie despăgubiri pentru umilinţele suportate şi cei trei ani de procese care i-au dus familia în pragul sărăciei.

de Redactia Observator

la 17.04.2014 , 20:05

 Victima erorii judiciare, cere daune de un million de lei statului român. Tot o instanţă l-a găsit vinovat cu patru ani în urmă pentru o crimă pe care nu a comis-o. Constantin Igeanu a fost trimis după gratii. A stat acolo 9 luni. Iar acum vrea ca cei care au greşit să plătească. Un milion de lei.

Viaţa lui Constantin Igeanu s-a schimbat dramatic după ce un bărbat de 54 de ani a fost găsit înjunghiat pe marginea drumului, în satul lui. Iniţial, un unchi al tânărului a recunoscut crima.

Bărbatul şi-a schimbat declaraţia a doua zi. Fără nicio probă, fără niciun martor, anchetatorii l-au arestat pe băiatul de 18 ani. Au găsit un motiv halucinant. În urmă cu ceva timp, el s-ar fi certat cu bărbatul găsit înjunghiat.

Vezi și

Ca o ironie, procurorul care a instrumentat dosarul este cel care a îndreptat una dintre cele mai mari erori judiciare din România. Cazul Marcel Ţundrea. Gorjeanul care a executat 12 ani de închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o.

După ce a fost declarat nevinovat, tânărul a plecat la muncă în Grecia. Să-şi refacă viaţa şi să plătească datoriile acumulate de mama lui în timpul procesului. Procurorii au redeschis dosarul ca să-l caute pe adevaratul criminal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Un nou caz Marcel Ţundrea! Un tânăr a stat în închisoare 9 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o