Antena Meniu Search
x

SCANDAL MONSTRU la poliţia din Târgu Jiu, pornit de la UN CAL care se plimba nestingherit pe străzile oraşului

De această dată agenţii au ignorat un cal care mergea liber şi nesupravegheat pe mijlocul drumului, în zona celui mai mare complex comercial din oraş. Asta deşi legea îi obligă să înlăture orice obstacol care ar putea pune circulaţia în pericol.

Vezi și

De această dată agenţii au ignorat un cal care mergea liber şi nesupravegheat pe mijlocul drumului, în zona celui mai mare complex comercial din oraş. Asta deşi legea îi obligă să înlăture orice obstacol care ar putea pune circulaţia în pericol.

Imaginile au fost surprinse în zona comercială a oraşului Târgu Jiu. Un tânăr observă calul liber pe stradă şi începe să filmeze. În cadru apare, după doar câteva secunde, şi un echipaj al Poliţiei Locale. Trece însă pe lângă animal ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Maşina instituţiei intră apoi în sensul giratoriu şi se face nevăzută. Şefii poliţiştilor au o explicaţie.

Anunţul către dispecer nu a fost însă suficient. Poliţiştii locali ar fi trebuit să se asigure că circulaţia nu va fi pusă în pericol.

În urmă cu o săptămână, tot la Târgu Jiu, un om şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care era a lovit doi cai lăsaţi liberi pe stradă. Aşa că atitudinea echipajului care ignoră animalul din mijlocul străzii a stârnit un val de reacţii, iar imaginile au fost distribuite şi de un consilier municipal.

Ca o coincidenţă, maşina Poliţiei Locale, filmată în timp ce trece pe lângă cal, a mai fost subiect de scandal în luna februarie. Atunci, agenţii au fost surprinşi în trafic în timp ce încălcau mai multe reguli de circulaţie. Explicaţia a fost aceeaşi. Poliţiştii se aflau în misiune.

Imagini incredibile au fost surprinse şi în Constanţa. Acolo, un bărbat se plimbă călare prin centrul oraşului. 

Fără să îi pese că ar putea să producă un accident de circulaţie, omul nici măcar nu opreşte la semafor. Trece nestingherit pe roşu şi îşi continuă drumul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » SCANDAL MONSTRU la poliţia din Târgu Jiu, pornit de la UN CAL care se plimba nestingherit pe străzile oraşului