Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cu perfuzia, atârnată de CUIER! Un pacient al spitalului din Mediaş a fost internat pe o banchetă

Tânărul de 25 de ani cu handicap şi bolnav de diabet, a aşteptat timp de două ore până s-a eliberat un pat, spune conducerea spitalului. Însă fotografia cu pacientul întins pe patul improvizat a stârnit revoltă printre localnici şi pe internet.

de Redactia Observator

la 31.01.2017 , 20:38

Tânărul de 25 de ani cu handicap şi bolnav de diabet, a aşteptat timp de două ore până s-a eliberat un pat, spune conducerea spitalului. Însă fotografia cu pacientul întins pe patul improvizat a stârnit revoltă printre localnici şi pe internet.

Fotografia cu tânărul de 25 de ani, întins pe banchetă în timp ce i se administrează o perfuzie agăţată de un cuier, a fost făcută pe secţia Interne a Spitalului din Mediaş. Conducerea susţine că este un caz izolat, generat de lipsa locurilor din spital.

Directorul spitalului îşi apără subalternii. Cu atât mai mult cu cât pacientul a fost internat anul trecut de peste 30 de ori. Are probleme psihice şi refuză să-şi ia tratamentul pentru diabet.

Vezi și

Însă primăria din localitatea Brateiu spune că are mâinile legate. Între lipsurile din sistemul de sănătate şi neputinţa asistenţilor sociali, tânărul de 25 de ani va face în continuare drumuri la unitatea de primiri urgenţe a spitalului.

Fotografia a generat zeci de comentarii şi pe Facebook. Monica s-a plâns a fost preluată la urgenţe după două ore de aşteptare, în timp ce o altă utilizatoare a scris că alţi pacienţi stau cu perfuzia pe hol, pe scaune, iar accesul în saloane nu este restricţionat. Starea tânărului s-a ameliorat, iar în prezent este sub supravegherea medicilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Cu perfuzia, atârnată de CUIER! Un pacient al spitalului din Mediaş a fost internat pe o banchetă