Un poliţist de frontieră şi nepotul lui, împuşcaţi de paznicul unui lac din judeţul Suceava
Un poliţist de frontieră şi nepotul lui au fost împuşcaţi azi noapte de paznicul unui lac, în judeţul Suceava. Cei doi au fost prinşi în timp ce pescuiau ilegal. Se pare totuşi că arma paznicului s-ar fi declanşat accidental
Un poliţist de frontieră şi nepotul lui au fost împuşcaţi azi noapte de paznicul unui lac, în judeţul Suceava. Cei doi au fost prinşi în timp ce pescuiau ilegal. Se pare totuşi că arma paznicului s-ar fi declanşat accidental
Incidentul s-a întâmplat pe raza satului sucevean Măneuţi. Politistul de frontieră în vârstă de 42 de ani, şi nepotul lui, de 22, au fost prinşi în flagrant de către paznicul de vânătoare al unui ocol silvic din zonă. Bărbaţii au rupt-o la fugă iar paznicul i-a somat să se oprească.
Dar asta nu s-a întâmplat aşa că omul a tras două focuri de avertisment în aer şi a pornit pe urmele fugarilor, care nu păreau dispuşi să se predea. În acel moment paznicul ar fi alunecat pe o porţiune de pământ acoperit cu gheaţă. Şi, în cădere, arma s-ar fi descărcat accidental, rănindu-i pe cei doi braconieri în mâini şi picioare. Victimele au mers sigure la spitalul din Rădăuţi, şi de acolo au fost trimişi la Spitalul din Suceava, unde le-au fost extrase alicele.
Medicii spun că cei doi pescari braconieri sunt în afara oricărui pericol. Potrivit Poliţiei de Frontieră Suceava, angajatul lor era în concendiul medical. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Paznicul le-a declarat anchetatorilor că cei doi au mai pescuit ilegal şi că i-a mai prins la braconaj şi în trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰