Video Un primar din Gorj a montat camere video în copaci ca să scape de gunoaiele aruncate la întâmplare
Sătule să strângă tot felul de resturi aruncate la întâmplare de localnici şi să nu prindă făptaşii, autorităţile dintr-o comună din Gorj au montat camere peste tot. Şi, atenţie, nu la vedere, ci ascunse în copaci. Primarul spune că acum îi identifică pe indivizi în imagini şi îi poate sancţiona. Iar comuna este deja mai curată.
- Cei prinşi pe picior greşit riscă amenzi de până la 2.000 de lei.
- Din cauza sancțiunilor și rușinii, oamenii au încetat să arunce gunoaie la întâmplare.
La Târgu Jiu, lupta cu cei care aruncă gunoaiele la voia întâmplării pare aproape pierdută de municipalitatea. Astfel de situații întâlnim la tot pasul, în special la marginea orașului, ori în apropierea clădirilor dezafectate.
Oricât de des ar fi strânse gunoaiele, apar altele la loc. La doar câţiva kilometri distanţă, primarul din Bălești a găsit o soluție: camerele ascunse. Aşa a reuşit să amendeze mai mulţi localnici care, fără să ştie, au fost filmaţi în timp ce îşi aruncau resturile menajere la voia întâmplării.
Camerele video sunt camuflate în copaci
Ca să nu fie observate, camerele sunt camuflate de cele mai multe ori în copaci. Imediat ce detectează mişcare, încep să înregistreze.
Camera a reuşit să surprindă recent doi bărbaţi care s-au descotorosit de mai mulţi saci plini cu resturi. Le-au abandonat chiar pe malul râului.
Primăria a postat imaginile pe Facebook şi încearcă să-i identifice ca să-i poată amenda.
Localnică: ”Să le dea amendă, să-i usture, să se învețe minte. Că dacă le da amendă, spune și la alții și nu mai fac nici alții ca ei așa”.
Localnic: ”Vine mașina prin sat, strânge, tot, dar lumea nu înţelege. E greu să plătească, aia e problema”
Cei prinşi pe picior greşit riscă amenzi de până la 2.000 de lei. În ultima lună, patru persoane au fost amendate.
Din cauza sancțiunilor și rușinii, oamenii au încetat să arunce gunoaie la întâmplare
Dragoș Turărescu, șeful Poliției Locale Bălești: ”A început să se mai reducă din ei tot de frică. De frică că au fost surprinşi şi sancţionaţi. Poate şi din cauza ruşinii, că se văd pe Facebook și pe mass-media”.
Şi alţi primari au instalat camere pe uliţele din sate, dar la vedere. Tot ca să scape de gunoaie. În Drăguţeşti, sunt 16 astfel de camere şi primăria vrea să mai cumpere încă zece anul acesta.
Ion Popescu, primar Drăguțești: ”Am găsit o grămadă de persoane care au avut tendința de a arunca, dar am stopat. Fiind oameni din localitate, am încercat cât de cât să-i educăm, să nu trecem la următorul pas, cu amenzile”.
Un astfel de sistem video costă câteva zeci de mii de lei. Edilii spun că investiţia merită, mai ales că a mai avut un efect: i-a speriat şi hoţii de lemne.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰