Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un pui de căprioară aflat la un pas de moarte, salvat de câţiva turişti inimoşi

Un pui de căprioară aflat la un pas de moarte a fost salvat de câţiva turişti inimoşi. Oamenii mergeau în concediu când au văzut animalul încolţit de câini pe marginea drumului, în comuna Drăganu, din Argeş. Fusese, cel mai probabil, lovit de maşină, şi nu mai avea putere să fugă.

de Redactia Observator

la 15.08.2017 , 18:32

Un pui de căprioară aflat la un pas de moarte a fost salvat de câţiva turişti inimoşi. Oamenii mergeau în concediu când au văzut animalul încolţit de câini pe marginea drumului, în comuna Drăganu, din Argeş. Fusese, cel mai probabil, lovit de maşină, şi nu mai avea putere să fugă.

Turiştii l-au dus la cel mai apropiat cabinet veterinar, unde urmează să fie operat. Puiul are piciorul rupt, dar medicul încearcă să-l facă bine. Animalul, botezat ca-n desenele animate- Bambi, nu se va mai întoarce niciodată în sălbăticie, ci va ajunge la o grădină zoo sau într-un ţarc al Direcţiei Silvice.

"Mititica nu şi-a schimbat nici incisivii. Mai mult de 3 luni de zile nu cred că are. Noi facem tot posibilul, aşa cum arată şi aparatul, am restabilit-o, e într-o stare avansată de anemie. A pierdut foarte mult sânge acolo când s-a zbătut în şanţ. Am restabilit-o cât de cât, dar are o fractură deschisă de femur", spune Ionel Vişinescu, veterinar.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un pui de căprioară aflat la un pas de moarte, salvat de câţiva turişti inimoşi