Un temut interlop a fost eliberat din arest, dintr-o greşeală!
Unul dintre cei mai periculoşi interlopi e liber pentru că trei poliţişti au citit doar o pagină din cele două ale mandatului de arestare
Unul dintre cei mai periculoşi interlopi e liber pentru că trei poliţişti au citit doar o pagină din cele două ale mandatului de arestare
Apropiaţii lui Adrian Botez, zis Ţâţă, sunt convinşi că interlopul nu a ieşit pe uşa arestului dintr-o eroare a unor poliţişti, ci la ordin. Un ordin plătit bine de ani de zile.
După trei ani de căutări, Botez a fost prins abia în mai anul acesta, chiar în ziua când avea un termen la Curtea Supremă. Acum, ar putea fi oriunde. Autorităţile au emis deja mandate de urmărire naţională şi internaţională pe numele lui.
Surse din arestul Capitalei spun că Botez se îmbrăca de-o săptămână la patru ace. Aparent, fără niciun motiv. În plus, cu doar câteva zile înainte de decizia Înaltei Curţi, Ţâţă i-a trimis o scrisoare procurorului de caz de la Piatra Neamţ. Câteva rânduri care sună a ameninţare. "M-am predat. Îmi pare rău că toţi anii ăştia am luat personal ancheta pe care aţi făcut-o. Eu o să-mi ispăşesc pedeapsa. Abia aştept să ne revedem!"
Cei trei poliţişti care l-au eliberat au fost audiaţi în această dimineaţă de superiorii din IGPR. Toţi ar fi citit mandatul doar pe prima pagină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰