Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanța de groază din Bulgaria s-a terminat

Şi-au trăit coşmarul vieţii pe pământ bulgăresc, în Albena, iar acum se întorc acasă. Sute de români au trecut deja graniţa spre România în ultimele 24 de ore.

de Redactia Observator

la 22.06.2014 , 19:31

 Şi-au trăit coşmarul vieţii pe pământ bulgăresc, în Albena, iar acum se întorc acasă. Sute de români au trecut deja graniţa spre România în ultimele 24 de ore.

Până la sosirea convoiului din ţară, cu cizme de cauciuc sau cu pantalonii suflecaţi deasupra genunchilor, turiştii români au încercat să-şi scoată singuri maşinile înţepenite în mâl.

Sunt cei care n-au prins un loc în camioanele care i-au scos pe români, ieri, din zonele inundate. Toţi îi mulţumesc lui Dumnezeu că au scăpat teferi după cea mai puternică furtună care a lovit litoralul bulgăresc în ultimii ani. Au înţeles furia naturii, nu şi indiferenţa hotelierilor din Albena.

Vezi și

Până la platformă, a fost nevoie de multe braţe ca să urnească maşinile din loc. 32 de turişti vor ajunge în această seară în ţară cu autocarul. Alţi 200 au trecut deja graniţa, în ultimele 24 de ore. Au fost aproape o mie în Albena şi Varna, cel mai grav afectate de furtuni. În noaptea de joi spre vineri, un ciclon mediteranean a aruncat peste ei potopul.

Două zile, românii au fost izolaţi în hoteluri fără apă caldă, lumină şi mâncare. În Albena a fost astăzi prima zi cu soare după opt de furtună. Turiştii n-au făcut plajă, dar au fotografiat locul care păstrează încă urmele potopului. Poduri rupte, copaci smulşi din rădăcini şi zeci de saci de nisip aşezaţi de-a lungul albiei pe care şuvoaiele au săpat-o înainte de vărsarea în mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Vacanța de groază din Bulgaria s-a terminat