Video Vacanța a început la munte pentru sute de copii. După un semestru de școală online, cei mici s-au distrat pe pârtie
Mii de elevi care au terminat primul semestru de şcoală online îşi petrec vacanţa pe pârtie. În Poiana Braşov, au fost peste 1000 de oameni la coada de la telegondolă înainte de deschidere. Iar în Buşteni şi alte staţiuni montane, jandarmii au dat avertismente pe bandă rulantă. Dar asta nu a ştirbit cu nimic bucuria turiştilor.
- În Poiana Braşov, au fost peste 1000 de oameni la coada de la telegondolă înainte de deschidere.
Primele ore de vacanţă, prima coadă interminabilă la telegondolă. Înainte de ora 9, peste 1.000 de turişti aşteptau să urce pe pârtiile din Poiana Braşov.
Turist: ”Coada e mai lungă decât în anii trecuţi pentru că este împărţită şi oamenii stau un pic mai distanţaţi”.
Fetiță: ”Pentru că suntem în vacanţă, este mai multă lume, dar este o experienţă foarte frumoasă”.
După un semestru de ore online, sute de copii au lăsat deoparte calculatorul şi s-au bucurat de zăpadă.
Băiat: ”Mie îmi place foarte mult să schiez şi de aia am venit să schiez! Şi la munte este aer curat şi de aia am venit”.
La urcarea pe pârtia de săniuş, distanţa a fost impusă de sănii, în timp ce la coborâre - căzăturile au făcut legea distracţiei.
Pentru o aventură completă, turiştii au mers şi la tubing.
Jandarmii au dat avertisment după avertisment
La baza pârtiei Kalinderu, din Buşteni, jandarmii au dat avertisment după avertisment. Sub diferite pretexte, oamenii ignoră distanţa socială şi purtarea obligatorie a măştii.
La Cavnic, pentru a evita formarea cozilor şi aglomeraţia, administratorii au deschis întreg domeniul schiabil.
Oana Poenar, administrator pârtie: ”Toată săptămâna trecută am produs zăpadă artificială. A venit mai multă lume, timpul de aşteptare nu s-a redus însă nici nu a crescut”.
Monitorii de schi au avut program plin încă de la prima oră.
Bogdan Scurtu, monitor schi: ”Sunt programări foarte multe şi o să fie din ce în ce şi mai mulţi. E mai uşor cu copiii. Copiii nu au frica de a cădea, cu adulţii e un pic mai greu, mai dificil. Ei realizează ce fac”.
Fetiță: ”Este foarte frumos şi acum este prima oară când mă dau pe placă, dar îmi place”.
La Harghita, este primul weekend în care turiştii au profitat de pârtia dotată cu telescaun, abia inaugurată.
Turiştii care au ales să meargă în primul weekend de vacanţă la domeniul schiabil Şureanu sau pe pârtia Obârșia Lotrului, din Vâlcea, n-au avut parte de distracţie din cauza viscolului. Vremea va ţine cu schiorii de la jumătatea săptămânii viitoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰