Cinci oameni au fost la un pas de înec, pe litoral, într-o singură zi
Mai mulţi turişti au fost la un pas să se înece astăzi în marea agitată. Cu toţii au ignorat steagul roşu arborat pe plaje, care interzice scăldatul.
Un pericol de moarte pândeşte pe litoral în minivacanţa de Rusalii. Mai mulţi turişti au fost la un pas să se înece astăzi în marea agitată. Cu toţii au ignorat steagul roşu arborat pe plaje, care interzice scăldatul. În lipsa unor sancţiuni, turiştii continuă să-şi rişte vieţile. În mai puţin de 24 de ore, cinci oameni au scăpat la limită după ce s-au aventurat în mare.
Ora 12:56. Pe plaja din Mamaia, oamenii se strâng rapid în jurul unui tânăr leşinat. Un alt turist tocmai l-a salvat de la înec.
De pe mare, imediat a intervenit şi un salvamar. Astăzi, peste 60 au supravegheat secţiunea Năvodari-Mamaia-Constanţa.
Şase minute mai târziu, la un kilometru şi jumătate distanţă, în nordul staţiunii Mamaia, un alt turist e scos la mal. Din fericire, şi el a scăpat cu viaţă.
Pericolul pândeşte însă pe tot litoralul. Este arborat steagul roşu. Ieri, în Mangalia, doi adolescenţi nu au ţinut cont de asta şi au fost luaţi de valuri. Singurii doi salvamari din zonă erau plecaţi în patrulare. I-a salvat un puşti de vârsta lor, care făcea kitesurfing.
"O fată a intrat în apă, iar celălalt băiat a intrat să o ajute pe fata aceea. I-a luat un curent pe acei doi copii şi i-a dus în larg şi eu am lăsat placa acolo şi i-am pus să se ţină de mine şi i-am ajutat, i-am dus până la mal", povesteşte salvatorul de doar 14 ani.
Câteva ore mai târziu, alţi doi tineri s-au avântat în mare.
Până după 1 iunie toate plajele dintre Constanţa şi Vama Veche sunt acoperite doar de 16 salvamari.
Vasile Borteş, şef salvamari: "Nu avem turişti şi nu are rost acum să adun atâţia oameni. Avem un grup de turişti de 12, 14 oameni şi în rest nu mai avem nimic."
În plin sezon, pe plaja din Mangalia, vor fi 5 salvamari. Adică numai unul la 2.400 de turişti.
Vara trecută 57 de oameni au murit pe litoral. Doar la începutul lunii august erau deja aproape 2000 de intervenţii făcute. 840 dintre ele au fost pe steag roşu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰