Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Verdețuri proaspete din serele româneşti

După atâtea excese culinare, avem nevoie să mâncăm şi sănătos. Cum altfel decât pregătind o salată sau o mâncare cu legume şi verdeţuri proaspete, direct de la producătorii noştri.

de Redactia Observator

la 22.04.2020 , 18:06

  • Preţurile pornesc de la un leu legătura de verdeaţă.
  • Marian Baronescu este fermier în sere.

Pe Marian Baronescu l-am găsit în solariile de roşii. Munceşte cot la cot cu angajaţii şi nu are vreme de pierdut.

În cei aproape 40 de ani de când produce legume a învăţat bine secretele pământului.

Obţine rod în fiecare perioadă, iar în solariile sale e un du-te vino continuu. Tot ce îi mai lipseşte este piaţa de desfacere.

Vezi și

Marian Baronescu, fermier: Marfa e tot timpul proaspătă, nu are mai mult de două zile. In hipermarketuri, o zi la mine, o zi la depozitul de en gros, o zi la depozitul lor și așa mai departe. Nu vreau sa supăr pe nimeni, ăsta e adevărul. Nu putem spune ca mâncăm struguri proaspeți din Venezuela.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale consumului de la producători locali este acela că ai șansa să consumi produse proaspete. De exemplu, o salată ajunge din solar, și până pe taraba din piață în cel mult 2 ore.

După verdeţurile de sezon, urmează producţia de fructe. Comparativ cu anii trecuţi, anul acesta a avut o pierdere de aproape 20.000 de mii de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Verdețuri proaspete din serele româneşti