Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veste excelentă! Zile libere mai multe pentru angajați

Guvernul a aprobat miercuri normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinţilor zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, acestea prevăzând, printre altele, că zilele libere se obţin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic.

de Redactia Observator

la 15.07.2015 , 14:59

Guvernul a aprobat miercuri normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinţilor zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, acestea prevăzând, printre altele, că zilele libere se obţin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. 

Conform normelor, parintele care solicită ziua liberă trebuie, de asemenea, să dea o declaraţie pe propria raspundere, conform căreia celălalt parinte nu a solicitat o zi liberă în acel an, şi nici nu o va solicita.

"Controlul medical se poate efectua atât în sistemul public de sănătate, cât şi în cel privat. După efectuarea controlului medical, părintele/reprezentantul legal al copilului are obligaţia să prezinte medicului de familie al copilului rezultatele investigaţiilor. Pe baza acestora, medicul de familie eliberează gratuit o adeverinţă, pe care părintele/tutorele o va prezenta angajatorului drept dovadă că acest control medical a fost efectuat. În situaţia în care ziua liberă a fost acordată în cursul anului şcolar, iar copilul frecventează o formă de învăţământ preuniversitar, medicul de familie are obligaţia de a elibera pentru acesta o scutire medicală", se mai specifică în normele metodologice ale legii, citate de Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Prin Legea 91/2014, se acordă părinţilor/tutorilor asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat o zi sau două zile lucrătoare libere, în funcţie de numărul copiilor pentru a verifica anual starea de sănătate a copilului/copiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când mergeţi în străinătate plătiţi în moneda locală sau cu cardul?
Observator » Ştiri sociale » Veste excelentă! Zile libere mai multe pentru angajați