Observator » Ştiri sociale » Starea victimelor atacului de la mall-ul din Brăila. Oamenii au traumatisme la cap, fracturi la față și picioare. Doi copii, internați la chirurgie

Starea victimelor atacului de la mall-ul din Brăila. Oamenii au traumatisme la cap, fracturi la față și picioare. Doi copii, internați la chirurgie

Starea victimelor atacului de la mall-ul din Braila - Facebook/captura video
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 11.11.2018, 18:08 | Modificat la 11.11.2018, 19:00

Noi informații privind starea unora dintre victimele atacului de la mall-ul din Brăila, unde un tânăr aflat sub influența alcoolui, dar și a drogurilor, a intrat cu mașina în mulțime la intrarea unui centru comercial din oraș.

Noi informații privind starea unora dintre victimele atacului de la mall-ul din Brăila, unde un tânăr aflat sub influența alcoolui, dar și a drogurilor, a intrat cu mașina în mulțime la intrarea unui centru comercial din oraș.

Șapte persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite cu mașina de Marius Parfenie, un brăilean de 20 de ani.

Potrivit obiectivbr.ro, una dintre victime a suferit multiple fracturi de membre și oase ale feței, iar o alta a fost operată pentru sutură de scalp, având și fractură de humerus.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi copii care au fost răniți, unul de 11, respectiv 13 ani, vor fi internați la Chirurgie infantilă, ei având răni la picioare.

Un bărbat a fost înjunghiat de mai multe ori de tânărul drogat

Marian Sava, de 42 de ani, este bărbatul înjunghiat de tânărul drogat care a intrat cu mașina în mulțime la mall-ul din Brăila.

Cei doi s-au întâlnit într-o localitate de lângă Brăila pentru a discuta despre vânzarea unei mașini. La un moment dat, tânărul drogat a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbat în torace și abdomen. Apoi, s-a urcat la volanul autoturismului Skoda și a plecat spre oraș.

Pe acelaşi subiect

Bărbatul de 42 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, fiind operat de medicii de la Spitalul de Urgență Brăila.