Victimele accidentului din Buzău erau soț și soție. Cei doi au ars de vii, după ce un șofer de 26 de ani a intrat pe contrasens și s-a ciocnit violent cu mașina lor
Cele două persoane care au fost găsite carbonizate într-una din maşinile implicate în accidentul petrecut, luni, pe DN 10, la Sătuc, în Buzău, erau soţ şi soţie
Cele două persoane care au fost găsite carbonizate într-una din maşinile implicate în accidentul petrecut, luni, pe DN 10, la Sătuc, în Buzău, erau soţ şi soţie.
Potrivit Poliţiei Buzău, traficul pe DN 10, la Sătuc, a fost reluat la circa trei ore de la producerea accidentului în care două persoane şi-au pierdut viaţa într-una dintre maşini, care a ars complet.
Circulaţia a fost reluată după ce trupurile celor două victime au fost ridicate, la fel şi maşinile implicate în accident.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti la locul tragediei a rezultat că accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism Audi care rula pe direcţia Cîndeşti-Sătuc, a încercat să intre într-o depăşire şi a ajuns pe contrasens, exact în faţa maşinii în care se aflau cei doi soţi.
După coliziune, şoferul autoturismului Cielo şi soţia sa, aflată în dreapta, au rămas încarceraţi. Primii martori care au oprit la locul accidentului au fost şoferi aflaţi în tranzit, însă aceştia nu au mai putut interveni pentru salvarea celor doi. Aceştia aveau 62 de ani şi erau din comuna buzoiană Brăieşti.
Din autoturismul care a intrat pe contrasens au fost preluate doi răniţi: şoferul vinovat care are 26 de ani şi un pasager care se afla pe scaunul din dreapta, ambii fiind duşi la spital pentru îngrijiri medicale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰