Antena Meniu Search
x

Viitura de pe Prut a trecut de baraje. Zeci de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească casele

Viitura care a venit pe Prut a rupt barajele montate de pompieri. Oamenii din zonă au fost duşi la adăpost pentru a nu fi luaţi de ape. Pericolul nu a trecut.

de Redactia Observator

la 26.06.2020, 10:48

Vezi și
  • Zeci de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.
  • Nivelul apei a crescut de la o oră la alta.

Digul care trebuia să apere satul Rădăuţi Prut a cedat în faţa viiturii venite din Ucraina. În zadar s-au străduit pompierii să-l întărescă cu saci de nisip.

Prutul a trecut si ultima reduta catre satul Radauti Prut. În zona digului de aparare, s-a format deja o bresa, iar apa a inceput sa curga la vale catre sat.

Zeci de oameni s-au văzut nevoiţi să-şi părăsească locuinţele. Unii au plecat la rude, în vreme ce alţii au fost duşi de pompieri în corturile de campanie amplasate într-o zonă sigură de la marginea satului.

Pompierii au decis să contruiască şi ziduri de aprare din panouri metalice pentru a opri viitura. Nivelul apei a crescut de la o oră la alta.

Mircea Pascariu, hidrolog: Să nu vină pe afluenţii de la Ucraina, cum ne-au mai trimis în 2008, 4 metri 20 peste cota de la Orofteiana.

Reporter: Asta ar putea fi singura explicaţi?

Mircea Pascariu, hidrolog: Atât. Altceva nu are de unde, pentru că Cernăuţi este scăzut cu 2 metri, Oroftiana a scăzut cu un metru.

Nu doar în zona Prutului au fost probleme. Şi în localitatea Dobra din judeţul Alba, o viitură puternică şi-a croit drum printre casele oamenilor. 

Apa a distrus mai multe gospodării şi în localitatea Beia din Braşov. Guvernul promite să-i despăgubească pe oamenii afectaţi de inundaţii.

Ionel Dancă: A fost adoptat un proiect de hotărâre de guvern pentru acordarea unor despăgubiri populaţiei afectate de inundaţiile.  Vorbim despre inundaţiile din, aproximativ, 29 de judeţe. Valoarea acestor despăgubiri este de 5 milioane de lei.

Iunie 2020 a intrat în topul celor mai ploioase luni din ultimii 60 de ani. Până acum au fost emise peste 100 de avertizări cod roşu de ploi şi inundaţii. Un număr record. Spre sfârşitul lunii însă, ploile cedează locul soarelui.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Viitura de pe Prut a trecut de baraje. Zeci de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească casele