VREMEA continuă să se RĂCEASCĂ
Vremea va continua să se răcească, miercuri, la nivelul întregii ţări, iar de joi precipitaţiile se vor diminua atât cantitativ cât şi din punctul de vedere al regiunilor afectate
Vremea va continua să se răcească, miercuri, la nivelul întregii ţări, iar de joi precipitaţiile se vor diminua atât cantitativ cât şi din punctul de vedere al regiunilor afectate
ÎN ŢARĂ
Miercuri, valorile de temperatură vor continua să scadă, mai accentuat în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. Cerul va avea înnorări şi va ploua în nordul, centrul şi estul ţării, unde pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar ploile vor apărea local, în cursul zilei. Vântul va avea intensificări locale, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia şi vestul Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 10 grade.
Joi, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul şi centrul ţării. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi ploi slabe, la munte şi pe spaţii mici în Transilvania, dar şi în Oltenia şi Muntenia, mai ales în zona deluroasă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua în Moldova, estul Munteniei şi Dobrogea.
Temperatura aerului, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, nordice şi centrale, va avea maxime cuprinse între 14 şi 20 de grade şi minime între 4 şi 11 grade.
LA BUCUREŞTI
Miercuri, vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va avea unele intensificări mai ales în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8...9 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰