Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zăpada are UN METRU în Bucegi, un bărbat a murit îngheţat, iar salvamontiştii sunt ÎNGROZIŢI: "Copii de 4-5 ani, pe platou!" (VIDEO)

Schimbarea bruscă de vreme de vineri se resminte cel mai pregnant la altitudine, în Bucegi zăpada atingând deja un metru, după ninsoarea care cade necontenit.

de Redactia Observator

la 07.10.2017 , 16:03

Schimbarea bruscă de vreme de vineri se resminte cel mai pregnant la altitudine, în Bucegi zăpada atingând deja un metru, după ninsoarea care cade necontenit de 24 de ore. Viscolul e puternic şi salvamontiştii sunt îngroziţi de inconştienţa turiştilor. Mai ales după ce un bărbat a fost găsit mort, îngheţat, pe valea Caraiman.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Gheorghe Haiduc, de la Salvamon Bucegi, a vorbit despre încercarea de a-l salva pe bărbatul rămas îngheţat pe munte, dar şi despre riscurile majore la care turiştii se expun atunci când nu ascultă sfaturile şi indicaţiile salvamontiştilor.

Pe acelaşi subiect

"O echipă care a plecat pe platou a ajuns la el şi a constatat că e decedat. Când a fost anunţat incidentul, era în comă, am înţeles din ce au spus că era în comă. Nu ştiu dacă puteau face mai mult în condiţiile actuale, îşi riscau viaţa. Vântul bate cu peste 100 km la oră, ninge abundent, zăpada depăşeşte un metru, se expuneau.", spune salvamontistul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Tot el e uimit de inconştienţa celor care urcă pe munte în astfel de condiţii meteu: "Nu ştim ce se întâmplă, nu ştim cum gândesc. Zilele astea numai asta am făcut, prevenire. Ieri ne-am întâlnit cu familii, era foarte frig, ningea, cu copii de 4-5 ani, pe platou, nu e un caz singular. Oamenii sunt însă suspicioşi la ce spunem noi. Vizibilitatea pe munte poate trece de la 15-20 de metri la să nu îţi vezi bocancii în câteva minute."

Haiduc mai spune că în astfel de condiţii meteo chiar şi cei mai experimentaţi salvamontişti riscă mult plecînd pe munte: "Suntem la Caraiman şi vizibilitatea e zero. Stăm şi ne gândim dacă putem pleca şi stăm şi ne gândim de două ori dacă să luăm o hotărâre."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Zăpada are UN METRU în Bucegi, un bărbat a murit îngheţat, iar salvamontiştii sunt ÎNGROZIŢI: "Copii de 4-5 ani, pe platou!" (VIDEO)