Zeci de kilograme de droguri, depistate de poliţiştii români. Cea mai mare captură este de cannabis
Aproape 40 de kilograme de droguri au fost capturate de poliţişti de la traficanţi în ultimele două săptămâni, cea mai mare captură fiind de canabis.
Aproape 40 de kilograme de droguri au fost capturate de poliţişti de la traficanţi în ultimele două săptămâni, cea mai mare captură fiind de canabis.
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 13-26 aprilie au fost făcute 124 de percheziţii pentru prinderea membrilor unor grupări suspectate de trafic şi consum de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani. Percheziţiile au vizat 218 persoane suspectate, dintre care 35 au fost reţinute sau arestate.
Anchetatorii au găsit la percheziţii 33 de kilograme de canabis, 42 de muguri şi cinci seminţe de canabis, 200 de grame de marijuana, şapte grame şi o doză de heroină, aproape 120 de grame de cocaină, trei grame de etnobotanice, nouă grame de amfetamină, 26 de comprimate de ecstasy, cinci cântare electonice, două grindere, peste 21.000 de pachete de ţigări de contrabandă, o armă şi 26 de cartuşe, a precizat, sâmbătă, Poliţia Română.
În dosarele suspecţilor au fost puse sub sechestru sau au fost confiscate opt autoturisme, o motocicletă, o cameră video, 21 de hard disk-uri, 21 de laptopuri, trei unităţi centrale de calculator, o tabletă, 16 medii de stocare, 43 de telefoane mobile, patru binocluri, precum şi 35.220 de lei, 17.198 de euro, 4.070 de dolari, 250 de lire sterline şi 200 de franci elveţieni.
Percheziţiile au avut loc în dosare penale aflate în instrumentarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. La acţiuni au participat aproape 300 de poliţişti de la structurile de combatere a criminalităţii organizate.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰