Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zeci de localnici din Baia de Fier au împodobit copacul cu ouă roșii

Imagini inedite vin dintr-o comună din Gorj. Zeci de copii, părinți, bunici au confecționat ouă de Paste, apoi au împodobit cu ele un pom din curtea bisericii. S-a întâmplat la poalele munților, în localitatea Baia de Fier, unde tradițiile sunt transmise și respectate cu sfințenie de tinerele generații. 

de Redactia Observator

la 10.04.2023 , 13:38

Tot în curtea catedralei, a mai fost organizată și o vânătoare de ouă spre bucuria celor mai mici dintre participanți. 

"Cu senin și soare în suflete, zeci de copii, alături de părinți și bunici au participat în Duminica Floriilor, la o serie de activități deosebite. Astfel, după slujbă, preotul Ionuț Ciungu a explicat legătura specială dintre generații prin metafora ,,Pomului vieții", iar psihologul Ion Dănuți a vorbit despre importanța și beneficiile păstrării relațiilor dintre bunici, părinți și copii. Apoi, la ,,Centrul de zi pentru bătrâni", bunicii și nepoții au participat la un atelier de pictat ouă. Cele mai așteptate activități au fost, fără îndoială, ,,Împodobirea copacului" și ,,Vânătoarea de ouă", desfășurate în curtea Catedralei", au anunțat organizatorii. 

Primăria Baia de Fier, Parohiile din Baia de Fier și Liceul Tehnologic Baia de Fier au pus la punct evenimentul și promit să-l ducă mai departe.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Zeci de localnici din Baia de Fier au împodobit copacul cu ouă roșii