Adriano Galliani oferă un verdict crunt în contextul crizei de Covid-19: ”Nimic nu va mai fi ca înainte”
Adriano Galliani, fost președinte al echipei AC Milan, oferă o previziune sumbră în contextul epidemiei de coronavirus.
- Adriano Galliani vorbește despre criza de Covid-19
- Galliani, fost președinte la Milan, spune că fotbalul va trece în plan secund mult timp
- Italia este cea mai afectată țară din Europa de Covid-19
Adriano Galliani, fost președinte al echipei AC Milan, oferă o previziune sumbră în contextul epidemiei de coronavirus.
Galliani spune că fotbalul se va disputa mai mult cu porțile închise, fără fani, și că această criză se va prelungi, iar sportul va fi mult timp în planul secund până când acest ”război” se va sfârși.
Adriano Galliani, mesaj în timpul crizei de Covid-19: ”Nimic nu va mai fi ca înainte”
”Nimic nu va mai fi la fel ca înainte, cred că trebuie să uităm de stadioane pline. Va fi foarte greu ca 80 de mii de oameni să se mai adune pe San Siro. Cred că se va juca mult timp în spatele porţilor închise.
Apoi, poate un scaun va fi ocupat, iar cel de lângă va fi gol. Dar nu asta trebuie să fie preocuparea acum. Trebuie să ne gândim doar la sănătate, abia apoi la toate celelalte activităţi, nu la fotbal, care trece în planul secund. Când războiul împotriva acestui inamic invizibil se va termina, va trebui să reconstruim ţara”, a spus Galliani pentru Tele Radio Stereo.
Italia este cea mai afectată țară din Europa de Covid-19
Italia a înregistrat deja 70,000 de cazuri confirmate pozitiv cu coronavirus. Este cea mai afectată țară din Europa și a doua la număr de cazuri după China, unde criza de Covid-19 pare să fi luat sfârșit.
În total sunt 6,820 de decese, în timp ce 8,326 s-au vindecat de acest virus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰