Brazilia-Serbia 2-0, la Campionatul Mondial 2022. Sârbii nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Dublă pentru Richarlison
Selecţionata Braziliei a învins echipa Serbiei cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, în primul său meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, prin dubla lui Richarlison.
![](https://img.observatornews.ro/0/2022/11/24/499251/profimedia-0739963939-8255be8a.webp?w=430&f=2&v=2)
Prestația sârbilor a fost una slabă, jucătorii lui Dragan Stojkovic nu au avut niciun șut pe spațiul porții. Eroul serii a fost Richarlison, care la debutul său la o Cupă Mondială, a marcat o dublă, cel de al doilea gol înscriindu-se cu succes în competiția pentru cea mai frumoasă reușită a turneului.
Fiesta braziliană a fost declanșată cu adevărat în minutul 60, când Alex Sandro a trimis un prim șut în bară. Peste 2 minute, șutul din lateral stânga a lui Vinicius Junior a fost respins în față de Milinkovic-Savic, mingea ajungând cu noroc la Richarlison, atacantul lui Tottenham Hotspur, care nu a ratat ținta din fața porții (1-0, min. 62).
Peste 11 minute, Vinicius Junior a centrat în zona punctului de la 11 metri, de unde Richarlison a marcat cu o semifoarfecă, un gol spectaculos, probabil cel mai frumos din cele marcate până acum în competiție (2-0, min. 73).
Casemiro i s-a alăturat lui Sandro, pe lista celor ce au luat la țintă bara porții lui Milinkovic-Savic, portarul sârb fiind în prim plan și la șutul lui Fred, din minutul 83, respins cu o paradă de efect.
- Portugalia - Ghana 3-2, la Cupa Mondială 2022. Cristiano Ronaldo a scris istorie: e singurul fotbalist care a marcat...
- Elveția - Camerun 1-0, la Cupa Mondială 2022. Golul, marcat de Breel Embolo, născut în Camerun, dar care joacă...
- Cupa Mondială 2022. Lotul Ghanei pentru Campionatul Mondial din Qatar
- Jannik Sinner, liderul ATP, scapă cu doar 3 luni de suspendare, după un acord cu Agenţia Mondială Antidoping
- PAOK - FCSB 1-2 în Europa League. Roş-albaştrii au întors scorul după pauză
Brazilia ocupă primul loc în grupă, cu 3 puncte, urmată de Elveția, cu care se va confrunta luni, în meciul care va decide probabil câștigătoarea grupei.
BRAZILIA: Alisson - Danilo, Thiago Silva, Marquinhos, Alex Sandro – Lucas Paqueta (Fred 75), Casemiro – Raphinha (Gabriel Martinelli 87), Neymar (Antony 79), Vinicius Jr (Rodrygo 75) – Richarlison (Gabriel Jesus 79). ANTRENOR: Tite
SERBIA: Vanja Milinkovic-Savic - Milenkovic, Veljkovic, Pavlovic – Zivkovic (Radonjic 57), Lukic (Lazovic 66), Gudelj (57 Ilic), Mladenovic (Vlahovic 66) - Tadic, A. Mitrovic (Maksimovic 83) - Sergej Milinkovic-Savic. ANTRENOR: Dragan Stojkovic
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰