Camila Cabello va cânta în deschiderea finalei UEFA Champions League de la Paris
Camila Cabello este artista care va cânta în debutul finalei dintre Liverpool şi Real Madrid, disputată pe Stade de France, pe 28 mai.
"Sunt extrem de fericită să anunţ că voi cânta în deschiderea finalei UEFA Champions League. Am câteva surprize pentru voi!" a scris cântăreaţa pe reţelele de socializare. Mesajul a venit după publicarea unui videoclip cu artista în timp ce interpretează faimoasa piesă "Havana" într-un univers digital, cu Cupa Campionilor gravitând deasupra ei.
O finală Champions League mult aşteptată
Finala va fi disputată de către Real Madrid şi Liverpool. Lumea aşteaptă cu nerăbdare confruntarea dintre cele două formaţii, în special după revenirea spectaculoasă a madrilenilor de săptămâna trecută în meciul cu Manchester City. După înfrângerea cu 3-4 din meciul de deplasare şi conduşi acasă cu 1-0 de către echipa engleză, Real Madrid a înscris două goluri în minutele 91 şi 93, iar apoi a mai marcat unul în prima repriză de prelungiri, reuşind astfel o calificare dramatică în finala de la Paris. Liverpool a obţinut biletul spre finală după victoria în faţa lui Villareal, cu 2-0 în tur şi 3-2 în retur.
Meciul va avea loc în Paris, la data de 28 mai, iar prestaţia Camilei Cabello va deschide evenimentul de pe Stade de France. Ediţia trecută a fost inaugurată de către Marshmello cu o interpretare virtuală de 6 minute.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰