Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciclistul belgian Tijl De Decker a murit la doar 22 de ani, în timpul antrenamentelor. "Echipa are sufletul sfâşiat"

Ciclistul belgian Tijl De Decker, câştigătorul cursei Paris-Roubaix la tineret în primăvară, a decedat, vineri, la vârsta de 22 de ani, după un accident petrecut la antrenament, a anunţat echipa sportivului, Lotto-Dstny, citată de AFP.

de Redactia Observator

la 25.08.2023 , 15:48

Tijl De Decker a murit la 22 de ani Tijl De Decker a murit la 22 de ani - Profimedia

Ciclistul belgian Tijl De Decker a murit la 22 de ani. "Cu mare tristeţe, anunţăm decesul lui Tijl De Decker, ca urmare a accidentului său la antrenamentul de miercuri", a scris formaţia pe contul de socializare X, fostul Twitter.

Reacţii după moartea lui Tijl De Decker

"Echipa are sufletul sfâşiat în urma acestei tragedii şi îşi îndreaptă toate gândurile sale către familie şi apropiaţii lui Tijl în această perioadă incredibil de dificilă", se mai arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

De Decker s-a izbit violent de partea din spate a unei maşini la un antrenament. Transportat la spitalul din Lierre (Anvers), el a fost supus unei intervenţii chirurgicale înainte de a fi transferat la spitalul universitar din Anvers, unde a fost plasat în comă artificială.

Vineri, în etapa a 3-a a Turului Renewi, cicliştii vor purta o banderolă neagră în semn de omagiu pentru colegul lor decedat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Sport » Ciclistul belgian Tijl De Decker a murit la doar 22 de ani, în timpul antrenamentelor. "Echipa are sufletul sfâşiat"