Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cine este românul care a cumpărat clubul italian de fotbal Hellas Verona. Tranzacţia s-ar ridica la 130 de milioane de euro

Un român devine acționar la unul dintre cluburile istorice ale Italiei. Fondul american de investiții Presidio Investors, unde Christian Puscasiu este partener principal, a preluat oficial controlul clubului de fotbal Hellas Verona.

de Redactia Observator

la 16.01.2025 , 11:06

Este al doilea român care cumpără un club de fotbal străin Cine este românul care a cumpărat clubul italian de fotbal Hellas Verona. Tranzacţia s-ar ridica la 130 de milioane de euro - calciohellas.it

Fondul american de investiții Presidio Investors a preluat oficial controlul clubului de fotbal Hellas Verona, după ce a finalizat tranzacția cu antreprenorul italian Maurizio Setti. Grupul din Texas devine astfel cel mai nou investitor american care intră în fotbalul italian.

Christian Puscasiu, partener la Presidio Investors, își exprimă, conform Reuters, entuziasmul față de această achiziție: „Am muncit din greu în ultimele luni pentru a atinge acest obiectiv și așteptăm cu nerăbdare să facem primii pași în acest oraș istoric, conducând un club care este parte integrantă din Verona și din comunitatea sa".

Cine vine la conducerea executivă a clubului

Articolul continuă după reclamă

Deși suma exactă nu a fost făcută publică, surse apropiate tranzacției spun că afacerea se ridică la 120-130 de milioane de euro, incluzând datoriile clubului și alte componente variabile.

Hellas Verona, care a câștigat singurul său titlu în Serie A în 1985, se află în prezent pe locul 17 în clasament, la limita retrogradării. Fostul proprietar, Maurizio Setti, care a condus clubul timp de 13 ani, va rămâne în cadrul echipei ca consilier senior pentru operațiunile fotbalistice. La conducerea executivă vine Italo Zanzi, fostul director general al AS Roma.

Tranzacția confirmă dominația americană în fotbalul italian, Hellas Verona alăturându-se unei liste impresionante de cluburi deținute de investitori americani: Inter Milan, AC Milan, Roma, Parma, Fiorentina, Venezia și Atalanta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi făcut recent un credit și sunteți sau ați fost în imposibilitatea de a-l plăti?
Observator » Sport » Cine este românul care a cumpărat clubul italian de fotbal Hellas Verona. Tranzacţia s-ar ridica la 130 de milioane de euro