Observator » Sport » Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la Campionatul Mondial 2026

Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la Campionatul Mondial 2026

Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la Campionatul Mondial 2026 Corvinul Hunedoara a transferat un iordanian care va juca la Campionatul Mondial 2026 - Facebook - FC Corvinul 1921 Hunedoara
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.06.2026, 15:48 | Modificat la 10.06.2026, 15:48

Echipa de fotbal Corvinul Hunedoara a semnat un contract valabil pe două sezoane cu fundașul central iordanian Mohammad Abualnadi, care va juca la Cupa Mondială care debutează joi în America de Nord, a anunțat clubul, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

În vârstă de 25 de ani, Mohammad este titular de drept în naționala țării sale și are 15 selecții, jucând recent în meciurile amicale cu Elveția și Columbia.

Naționala Iordaniei se află în Grupa J a Mondialului, alături de Austria, Algeria și Argentina, astfel că până să ajungă la Hunedoara, Abualnadi va putea fi văzut duelându-se cu campioana mondială condusă din teren de Lionel Messi.

La nivel de club, în sezonul precedent, el a evoluat în prima ligă din Malaezia, pentru Selangor FC, la care a bifat 38 de prezențe în toate competițiile, iar în urmă cu doar câteva săptămâni a disputat finala Cupei Malaeziei.

Articolul continuă după reclamă

Fundașul central are și cetățenie americană, evoluând, la nivel de seniori, pentru Swope Park Rangers, Sporting Kansas City, înainte de o scurtă experiență și în a doua ligă din Irak, la Al-Qasim. Acesta este al patrulea transfer anunțat de Corvinul pentru noul sezon, după fundașul dreapta Flavius Iacob (UTA), portarul Adrian Frănculescu (CFR Cluj) și atacantul peruan Renato Espinosa (Unirea Slobozia).

Clubul s-a despărțit deja de Alexandru Buziuc, Denis Rența, Szabolcs Kilyen și Mihai Velisar. 

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările