Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum sunt cazaţi fanii Formula 1, la Marele Premiu al Austriei. În camping au parte de toate condiţiile: "Când totul este gata, începem să bem"

O cursă de Formula 1 şi camping la munte? De ce nu? Se întamplă la Marele Premiu al Austriei, unde berea curge în valuri, iar fanii mai descurcăreţi se răcoresc în jacuzzi. Întrecerea celor mai rapizi piloţi de pe planetă va fi în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY, duminică, de la 15:45. 

de Iuliana Pepene

la 29.06.2024 , 20:59

Odată cu Formula 1, oraşul mic de munte Spielberg a devenit neîncăpător. Are doar 5.100 de locuitori, iar aici au venit 40.000 de fani ai F1. Oamenii sunt fericiţi că sunt aproape de circuit şi aproape nu le pasă că nu au găsit cameră la un hotel. Este distracţie aici şi un loc foarte bun pentru socializare, pentru a celebra victoria favoriţilor lor. Am întâlnit aici olandezi, foarte mulţi austrieci şi, bineînţeles, români. 

Formula 1 - Marele Premiu al Austriei

Fanii au parte de toate condiţiile în campingul de lângă pista de Formula 1. "Acum 10 ani de zile eram 10 prieteni, am început cu o singură maşină şi, mai apoi, cu trecerea timpului, ne-am dezvolatat din ce în ce mai mult. Avem un camion, avem piscină, avem set de DJ pentru mai pe seară, ecran LED şi absolut tot ce ai nevoie", povesteşte un austriac.

Vezi și

În prima zi e de lucru, dar merită. 12 ore le ia pasionaţilor de cai putere să se instaleze în camping. "Începem marţi să montăm tot şi asta durează ceva... când totul este gata, începem să bem, a doua zi este una mai grea. Începem să ne relaxăm la piscină, jucăm tenis de masă şi când se lasă seara începem să bem din nou! Asta este tot ceea ce facem în fiecare zi", spune un austriac.

Austriecii i-au batut pe olandezi la europeanul de fotbal şi ne încurajează: "Puteţi să îi bateţi! Sunt slăbuţi... România este bună, cu jucători buni". Dacă vor câştiga în optimi, România şi Austria se vor duela într-un sfert de vis la euro pentru ambele naţionale.

Iuliana Pepene Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Cum sunt cazaţi fanii Formula 1, la Marele Premiu al Austriei. În camping au parte de toate condiţiile: "Când totul este gata, începem să bem"