Drama teribilă prin care trece fostul fotbalist de la Arsenal Londra. Soţia lui a murit de cancer, la trei luni de la nuntă
Josh Vickers, fostul fotbalist al lui Arsenal Londra, trece prin momente extrem de dificile, după ce soţia lui a murit de cancer.
- Actualii colegi ai fostului fotbalist de la Arsenal i-au dedicat ultima victorie.
Josh Vickers (27 de ani) şi Laura, soţia lui, s-au căsătorit în urmă cu circa trei luni, dar nu au apucat să se bucure prea mult de viaţa petrecută împreună, pentru că tânăra a fost diagnosticată cu o boală extrem de dură, cancer.
Şi, conform Mirror Online, în ciuda eforturilor depuse, tânăra a pierdut lupta cu boala, pierzându-şi viaţa la începutul acestei săptămâni. După câteva zile în care a cugetat asupra celor petrecute, Josh Vickers a avut puterea să transmită un mesaj public.
Actualul portar al echipei Derby County, formaţie din Liga a treia engleză, a mulţumit tuturor pentru suportul oferit şi a ţinut să precizeze că "Laura a fost cea mai puternică, bravă şi iubitoare persoană pe care am întâlnit-o. În ciuda momentelor extrem de dificile prin care a trecut, a continuat să zâmbească şi nu a lăsat nimic să-i stea în calea posibilităţii de a se bucura de viaţă. Am plâns, am râs şi am dansat împreună, în ciuda dificultăţilor. O să preţuiesc pentru totdeauna momentele petrecute împreună şi ştiu că o să mă supraveghezi de sus, din cer, şi o să-mi oferi inspiraţie în fiecare zi".
Fanii echipei Derby County au remarcat de mai mult timp absenţa lui Vickers din lot, însă oficialii clubului au preferat, până acum, să transmită mesaje seci conform cărora Vickers lipseşte din cauza unor probleme personale.
În cele din urmă, oficialii clubului au anunţat trecerea în nefiinţă a soţiei goalkeeperului de 27 de ani. Vickers, care şi-a început cariera la Arsenal Londra, a primit numeroase mesaje de încurajare din partea colegilor şi a fanilor.
Mai mult, la meciul de sâmbătă, Carlisle - Derby County 0-2, jucătorii lui Derby au afişat un tricou cu numărul portarului şi i-au dedicat acestuia victoria.
Tragedia care a lovit fotbalul englez vine la scurt timp după o alta. În urmă cu câteva zile a fost anunţat decesul lui Ben Cull (24 de ani), fost component al naţionalei de fotbal sub 16 ani a Angliei. Cull fusese obligat să se retragă din activitate la numai 17 ani, după ce a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer. În cele din urmă, Cull a pierdut lupta cu boala, cancerul răpunându-l.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰