Video EURO 2021: Regulile stabilite pentru spectatori. Prezenţa pe stadioane ar putea fi şi de 100%
Teste anti-Covid obligatorii şi certificate de vaccinare. Aşa se va putea intra pe stadion la meciurile care vor fi pe Arena Naţională, în cadrul Campionatului European de Fotbal.
- Tribunele vor fi folosite la doar jumătate din capacitate, iar fotbaliştii vor sta în carantină pe toată perioada deplasării.
Prima regulă pentru accesul în tribune al spectatorilor: verificarea medicală. Li se va măsura temperatura şi e luată în calcul inclusiv testarea rapidă.
Razvan Mitroi, manager comunicare EURO 2020: "Această verificare poate fi dintre cele simple, de genul că trebuie să dăm o hârtie de vaccinare sau un certificat medical că ai fost bolnav în mai puțin de 90 de zile."
Despre trei scenarii de acces în Arena Naţională se vorbeşte deocamdată:
- fără spectatori
- prezenţă 25%-30%
- prezenţă 50%- 100%
Tribunele vor arăta ca o tablă de şah. În cazul scenariului cu prezenţă de 30 la sută, fiecare spectator va avea un loc desemnat. Vor urma trei scaune libere, stânga, dreapta dar şi rândul din faţă. În cazul unei prezenţe de 50 la sută este vorba de un scaun liber, următorul nu. Jucătorii vor fi testaţi, iar echipele vor sta izolate.
Biletele deja vândute nu mai sunt valabile, iar fanii îşi pot recupera banii. Va fi o nouă tombolă, pentru fiecare meci în parte, în timp ce pe internet biletele se vând la negru. 100 de milioane de euro ar putea aduce prezenţa suporterilor în Bucureşti.
Dragoş Panait, reprezentant HORECA: "Eu sunt convins că întreaga industrie HORECA îşi va respecta tot setul de norme.Ce înseamnă distanţare, capacitate interioară de a ocupa spaţiul. Luăm în considerare şi perioada de vară, unde ştim că terasele sunt un must, în perioada aceasta."
Investiţiile făcute de statul român pentru cele trei au depăşit 267 de milioane de euro. Trei stadioane, Ghencea, Giuleşti şi Arcul de Triumf, vor fi pentru antrenament. Meciurile oficiale vor fi pe Arena Naţională. Până atunci, pe stadionul naţional se joacă marţi optimile de finală ale UEFA Champions League. Atletico Madrid şi Chelsea Londra, echipe de 1,5 miliarde de euro, au sosit la Bucureşti.
24 de echipe vor participa la Campionatul European de Fotbal, între 11 iunie şi 11 iulie 2021. Pentru prima oara se va desfăşura în 12 oraşe europene şi nu într-o ţară sau cel mult două.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰