Gestul de suflet făcut de Vinicius pentru un tânăr fără picioare din Sudan
Considerat un fotbalist extrem de capricios, brazilianul Vinicius Junior, de la Real Madrid, are şi momente în care îşi expune caracterul în cea mai pură formă.
Starul madrilenilor a făcut un gest de suflet pentru un tânăr fără picioare din Sudan şi l-a invitat pe acesta să asiste la un meci jucat de Real Madrid pe Santiago Bernabeu şi să petreacă o zi tocmai alături de Vinicius.
Zaher, băiatul a cărui poveste l-a emoţionat până la lacrimi pe Vinicius, are 13 ani, însă din 2024 a rămas fără picioare, după un atac cu dronă.
"M-am uitat la el şi sângera, era sânge peste tot. Era devastat. Mă întreba mereu de ce am permis să i se amputeze picioarele", a fost mesajul cutremurător transmis de mama lui Zaher, care a mai precizat că visul acestuia este să joace din nou fotbal, cu ajutorul unor proteze, dar şi să-şi întâlnească idolul, pe Vinicius Junior.
Iar brazilianul nu a stat deloc pe gânduri şi i-a transmis direct adolescentului că "ti-am auzit povestea. Ştiu cât de dificile au fost ultimele luni pentru tine. Sper să poţi folosi cu succes protezele, să te întorci la fotbal şi să-ţi găseşti fericirea, o meriţi. Aş vrea să vii la un meci al lui Real Madrid şi să petreci ziua alături de mine".
