Video Iga Swiatek a dat lovitura la Roma! Poloneza a învins-o pe Aryna Sabalenka şi a câştigat turneul WTA 1000
Iga Swiatek a câştigat turneul WTA 1000 de la Roma! Jucătoarea poloneză Iga Swiatek s-a impus sâmbătă în finala turneului WTA 1000 de la Roma, după o victorie în faţa jucătoarei din Belarus, Aryna Sabalenka.
Iga Swiatek (22 de ani, locul 1 WTA) a învins-o pe Aryna Sabalenka (26 de ani, locul 2 WTA) după un meci care a durat o oră şi 29 de minute. Liderul clasamentului mondial s-a impus în două seturi, 6-2, 6-3 şi a câştigat al patrulea turneu din acest sezon după cele de la Doha, Indian Wells şi Madrid. Pentru Aryna Sabalenka, finala de la Roma a fost a patra a anului şi a treia pierdută, după Brisbane şi Madrid, belarusa impunându-se în schimb la Australian Open.
Iga Swiatek a câştigat turneul WTA 1000 de la Roma
Cu opt zile înaintea startului Grand Slam-ului de la Roland Garros (26 mai - 9 iunie), pe care îl va aborda ca mare favorită, Swiatek (22 ani) şi-a adjudecat al 21-lea titlu din cariera sa şi al patrulea de la debutul acestui sezon, după cele de la Doha, Indian Wells şi Madrid.
Poloneza este prima jucătoare după americanca Serena Williams, în 2013, care realizează dubla pe zgură Madrid-Roma în acelaşi an, relatează Agerpres.
Ea a semnat cu această ocazie a opta sa victorie - a treia consecutivă - în faţa marii sale rivale Arina Sabalenka, în unsprezece confruntări.
Dacă precedentul lor duel, în finala de la Madrid, a fost unul plin de suspans până la capăt, cu trei mingi de meci în favoarea belarusei, care a fost până la urmă învinsă de Swiatek cu 7-5, 4-6, 7-6 (9/7), finala de la Roma nu a mai avut aceeaşi intensitate.
Poloneza, care a pierdut un singur set anul acesta la Foro Italico, a dominat-o clar de această dată pe Sabalenka (26 ani), în faţa căreia sa impus după o oră şi jumătate de joc, pentru a-şi trece în palmares al treilea titlu în capitala Italiei, după cele obţinute în 2021 şi 2022.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰