Video ''Împăratul'' Adriano s-a retras oficial, la 8 ani de la ultimul meci ca profesionist. Omagiu emoţionant, pe stadionul Maracana
Fostul atacant internaţional brazilian Adriano, care s-a remarcat sub culorile echipei Inter Milano, a spus oficial adio fotbalului, la opt ani de la ultima sa partidă ca profesionist, cu ocazia unui meci organizat în onoarea sa, duminică, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, informează AFP.

Disputat în faţa a peste 20.000 de spectatori, acest meci omagial, în care s-au înfruntat legendele lui Flamengo, clubul său formator, şi "Prietenii Italiei", s-a încheiat cu victoria cu scorul de 4-3 a primilor, în prezenţa mai multor foşti membri ai Selecao, printre care şi campionul mondial Romario.
Acum în vârstă de 42 de ani, Adriano Leite Ribeiro, supranumit ''L'Imperatore'' (''Împăratul'') în perioada sa de glorie, la începutul anilor 2000, a marcat pentru fiecare dintre cele două echipe, alături de fiul său Adrianinho.
Întâlnirea a fost întreruptă pentru scurt timp de un mesaj al tatălui său decedat, generat de inteligenţa artificială, iar Adriano a fost salutat călduros de fiecare dintre jucătorii prezenţi.
- Nicolae Stanciu face pasul în Serie A. Câţi bani va câştiga pe sezon la Genoa lui Şucu
- Diego Maradona, "în agonie" înainte de moarte: inima lui cântărea dublu şi avea plămânii plini cu apă de 10 zile
- Preliminariile World Cup 2026. Cum se pregătesc tricolorii. Mircea Lucescu: Trebuie să marcăm repede cu San Marino
- Drumul spre World Cup 2026, la Antena 1 şi în AntenaPLAY: meciul România - Bosnia a fost lider de audienţă
- "S-a jucat destul de prost. Mă aşteptam la mai mult". Fanii au plecat dezamăgiţi după înfrângerea tricolorilor...
Acest omagiu vine la mai bine de opt ani de la ultimul meci profesionist disputat de fostul golgheter al lui Inter Milano, care a mai jucat de asemenea în Serie A la Parma şi AS Roma, dar care a dorit să se întoarcă definitiv în Brazilia din motive familiale înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani.
Câştigător cu Selecao al turneului Copa America în 2004 şi al Cupei Confederaţiilor în 2005, la doar 22 de ani, Adriano (48 de selecţii) a dispărut apoi treptat de pe radare.
Revenit să locuiască în favela copilăriei sale, la Rio, el a vorbit luna trecută despre problemele sale cu alcoolul pe site-ul specializat "The players' tribune" (Tribuna jucătorilor), afirmând că "nu se droghează", dar "bea în fiecare zi".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰