Irina Begu, eliminată din calificările de la Roland Garros după un meci de peste 3 ore
România a rămas fără sportive în calificările de la Roland Garros, după ce Irina Begu a părăsit şi ea al doilea Grand Slam de tenis al anului.
România a fost reprezentată de două jucătoare în calificările de la Roland Garros, Miriam Bulgaru şi Irina Begu. Dacă prima a cedat din runda inaugurală, 5-7, 0-6, cu Hanyu Guo, din China, a doua a trecut de bulgăroaica Elizara Yaneva, 2-6, 6-3, 6-4, dar a cedat în turul II, în faţa olandezei Suzan Lamens.
Irina Begu, locul 211 mondial, intra ca outsideră în confruntarea cu Lamens, locul 129 mondial şi favorită 17 în calificările de la Roland Garros. Asta nu a împiedicat-o pe româncă să lupte până la final, într-un meci-maraton care a durat trei ore şi 15 minute.
Însă, mai proaspătă pe final, Lamens s-a impus, 6-4, 6-7, 6-3, şi joacă împotriva polonezei Maja Chwalinska, favorită 8, pentru accederea pe tabloul principal de la Roland Garros.
România va avea doar trei sportive implicate în competiţia pariziană, la simplu, respectiv Sorana Cîrstea, favorită 18, Jaqueline Cristian şi Elena Gabriela Ruse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
