Observator » Evenimente » Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Păcii. Circulația trenurilor, afectată

Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Păcii. Circulația trenurilor, afectată

Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Păcii. Circulația trenurilor, afectată - Hepta
Larisa Andreescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.05.2026, 15:16 | Modificat la 20.05.2026, 16:04

Circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată, miercuri după-amiază, după ce o posibilă tentativă de suicid a avut loc în staţia Păcii, pe firul 2, în direcţia Preciziei. Metrorex anunţă că a solicitat intervenţia SMURD şi a Poliţiei, iar echipajele aflate la faţa locului încearcă să salveze persoana implicată.

"Metrorex informează că astăzi, 20.05.2026, în jurul orei 14:45, în staţia de metrou Păcii, firul 2, în direcţia Preciziei a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situaţii", anunţă, miercuri, Metrorex, într-un comunicat de presă.

Personalul Metrorex a solicitat intervenţia SMURD şi a Poliţiei.

"Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex, vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare din staţii şi trenuri", a mai transmis sursa citată.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului sunt echipaje care încearcă să salveze persoana şi să afle exact ce s-a întâmplat.

Deocamdată, nu au fost transmise date oficiale despre victimă şi stadiul intervenţiei.

Acesta ar fi al treilea caz de tentativă de suicid la metrou. 

Pe acelaşi subiect

În luna martie, o persoană a murit în staţia de metrou Piaţa Unirii, după ce s-ar fi aruncat în faţa trenului. În luna ianuarie 2026, o altă tentativă de suicid a avut loc la metrou, între Piața Sudului și Tudor Arghezi.