Jocurile Olimpice de la Tokyo. Maximum 10.000 de spectatori japonezi au voie pe arene la evenimente
Până la 10.000 de persoane din Japonia vor fi spectatori la Jocurile Olimpice, în ciuda restricţiilor privind combaterea răspândirii de Covid-19. Organizatorii au declarat că localnicii ar putea participa la eveniment, cu condiția ca mulțimile să nu depășească 50% din capacitatea locului.
Fanii nu vor avea voie să strige sau să vorbească tare și trebuie să poarte măști de protecţie în permanență. Jocurile Olimpice sunt programate să înceapă pe 23 iulie, în timp ce cele paralimpice urmează o lună mai târziu, începând cu 24 august, conform BBC.
Decizia de a permite spectatorilor vine în ciuda publicării unui raport de către experții medicali japonezi, care spune că organizarea Jocurilor fără spectatori este cea mai înţeleaptă opțiune. „Există atât de multe cazuri, la nivel național și internațional de evenimente sportive cu spectatori”, a declarat președintele comitetului de organizare de la JO Tokyo 2020, Seiko Hashimoto. „Prin exercitarea unor măsuri amănunțite și pe baza criteriilor guvernamentale, credem că putem organiza Jocurile cu spectatori. „Întreaga lume se confruntă cu aceleași probleme și trebuie să lucrăm împreună pentru a le depăși”.
Delegațiile și sponsorii vor fi clasificați ca organizatori și nu vor fi incluși în limita de 10.000 de spectatori. În cazul în care va exista o creștere rapidă a infecțiilor cu Covid-19 și vor avea impact asupra sistemelor de sănătate din Japonia, se vor lua în considerare restricții suplimentare. Aceasta ar putea include reducerea numărului de spectatori. Există temeri că Jocurile ar putea declanșa o creștere a infecțiilor cu coronavirus în Japonia. Premierul Yoshihide Suga a încurajat publicul japonez să urmărească jocurile la televizor, mai degrabă decât să participe la evenimente.
Starea de urgență din Tokyo a fost ridicată, cu cinci săptămâni înainte de începerea Jocurilor Olimpice
Restricțiile anti-Covid-19 erau în vigoare în capitala Japoniei și în alte oraşe, de la sfârșitul lunii aprilie, pe fondul creșterii infecțiilor. Cu toate acestea, unele măsuri de protecţie vor rămâne în anumite zone, inclusiv în Tokyo, până la 11 iulie. Pentru ceremonia de deschidere din 23 iulie, ar putea fi prezenţi până la 10.000 de oaspeți VIP.
În acest moment, nu există niciun plan pentru a testa oamenii înainte de a intra la eveniment. Organizatorii speră că cerința de a purta măști și de a respecta protocoalele în vigoare va fi suficientă pentru a preveni răspândirea virusului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰