Observator » Sport » Meci de fotbal din Anglia cenzurat la televiziunea de stat din Iran pentru că în imagini apărea o arbitră în pantaloni scurţi

Meci de fotbal din Anglia cenzurat la televiziunea de stat din Iran pentru că în imagini apărea o arbitră în pantaloni scurţi

În Iran nu este permisă difuzarea de imagini în care femeile apar fără a avea capul, corpul şi picioarele acoperite Televiziunea de stat din Iran a cenzurat imaginile în care apărea arbitra meciul dintre Tottenham Hotspur şi Manchester United - Daily Mail
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.04.2021, 11:47 | Modificat la 15.04.2021, 11:51

Meciul de fotbal dintre Tottenham Hotspur şi Manchester United de duminică, din etapa a 31-a a campionatului de fotbal al Angliei, a fost cenzurat la televiziunea de stat din Iran din cauza imaginilor în care apărea o arbitră în pantaloni scurţi.

  • În Iran nu este permisă difuzarea de imagini în care femeile să apară fără a avea capul, corpul şi picioarele acoperite.

Specialiştii au stabilit că arbitra Sian Massey-Ellis a apărut în peste 100 de imagini, iar în momentele respective televiziunea de stat din Iran a preferat să ofere telespectatorilor imagini din tribune sau chiar din apropierea stadionului, imaginea surprinse cu ajutorul unei drone.

Conform Daily Mail, s-a luat această decizie pentru că autorităţile din Iran nu permit difuzarea la televizor imagini în care să fie surprinse picioarele unor femei sau imagini în care femeile să nu aibă capul acoperit.

Comentatorii partidei au avut puterea să facă glume pe seama cenzurării imaginilor respective şi chiar s-a precizat, la un moment dat, că cenzura ar fi în ADN-ul Republicii Islamiste Iran.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, femeile din Iran au obţinut acceptul de a asista la meciuri de fotbal abia în 2019, după ce FIFA a ameninţat cu excluderea naţionalei Iranului din preliminariile pentru Campionatul Mondial. Femeile din Iran au fost interzise pe stadioane timp de circa 40 de ani.