Video Mircea Lucescu, resuscitat de trei ori după ce a suferit infarctul în ziua externării

Sunt ore de cumpănă pentru Mircea Lucescu, în această dimineață am aflat cu toții, șocați, că marele antrenor a suferit un infarct chiar în timp ce medicii se pregăteau să îl externeze. Surse Observator spun că ar fi fost nevoie de trei serii de resuscitare înainte ca inima fostului selecționer să bată din nou normal. Mircea Lucescu este internat la Terapie Intensivă, medicii îl vor supune la investigații amănunțite imediat ce starea sa de sănătate o va permite.

de Ana Grigore

la 03.04.2026 , 19:30

Până în această dimineață, doctorii erau mulțumiți de evoluția pacientului. Se pregăteau să-l externeze, dar erau îngrijorați că antrenorul avea tensiunea mărită după ce s-a trezit din somn.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reporter: Dar ați auzit să fi făcut infarct?

Articolul continuă după reclamă

Martor: Zice că a avut ceva complicații. [...] Îl plimba din cauza voastră, din cămăruță în cămăruță, că a zis că e plin de presă.

"Tot răul este spre bine. A avut noroc că a făcut infarctul cât încă era în spital. Dacă l-ar fi făcut acasă, ar fi fost mai complicat. Până venea echipa de intervenție, până se lămureau, până dădea telefon. Așa a avut avantajul că s-a putut interveni direct" a spus jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia.

Mircea Lucescu a fost supus și unei angiografii, o procedură minim invazivă, care verifică dacă arterele coronariene sunt blocate.

Medicii i-au montat recent un defibrilator pentru a-l feri de stop cardiac

Marți trecuse cu brio de operația de montare a unui defibrilator, al cărui rol era să îi țină sub control tulburările de ritm ale inimii. Practic, dispozitivul emite mici impulsuri electrice ori de câte ori ritmul cardiac o ia razna.

Medicii încearcă acum să afle din ce cauză a fost antrenorul la un pas de moarte. Apropiații așteaptă vești cu sufletul la gură.

"Nu a fost niciodată în comă. Este bine, este conștient, e cooperant. Să sperăm că va depăși acest moment de impas. [...] Urma să fie externat, iar acum nu se pune problema. Sigur va trebui să mai stea câteva zile în spital. [...] Să dea Dumnezeu să se însănătoșească" a mai spus Ovidiu Ioanițoaia.

Spitalul a impus măsuri speciale după infarctul antrenorului

Spitalul Universitar a impus măsuri speciale după infarctul antrenorului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Nu avem nimic în momentul acesta de declarat. [...] Când vor fi noutăți pe care vrem să le comunicăm sau pe care Mircea vrea să le comunice, o să revin către dumneavoastră. [...] În perioada aceasta dorim intimitate" a declarat nepotul lui Mircea Lucescu, Matei Lucescu.

Președintele FRF îi propusese deja o altă colaborare

Mircea Lucescu își încheiase ieri mandatul de selecționer al naționalei, iar președintele Federației Române de Fotbal îi propusese deja o altă colaborare.

"Am fost la el, am stat acolo o perioadă de lungă de timp împreună cu președintele, bucuroși că astăzi iese din spital, era totul ok, era bucuros. [...] Sunt tare îngrijorat cu ce s-a întâmplat cu Lucescu" a spus directorul tehnic al echipei naționale, Mihai Stoichiță.

"Sper să treacă cu bine peste toată problema aceasta de sănătate, îi doresc multă sănătate și mi-aș dori să-și revină și să rămână în fotbal" a spus antrenorul Nicolae Dică.

Fostul selecționer al naționalei a ajuns duminică la spital după ce a leșinat în timpul unei ședințe tehnice, după pierderea calificării la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada. Mircea Lucescu se afla în baza de pregătire de la Mogoșoaia, analiza împreună cu elevii săi golul înscris de turci, când a căzut din picioare. Medicul naționalei l-a resuscitat și i-a făcut respirație gură la gură până la sosirea echipajelor SMURD. Chiar dacă medicii i-au interzis să vadă meciul cu Slovacia, Mircea Lucescu a fost în permanentă legătură cu secundul său și l-a sfătuit până în minutul 90 al ultimului său meci la cârma naționalei.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi se pare corect ca maşinile electrice să aibă parcare gratuită?
Observator » Sport » Mircea Lucescu, resuscitat de trei ori după ce a suferit infarctul în ziua externării