Observator » Sport » JO 2024. Novak Djokovic, triumfător la Paris. E singurul titlu care îi lipsea din palmares: aurul olimpic

JO 2024. Novak Djokovic, triumfător la Paris. E singurul titlu care îi lipsea din palmares: aurul olimpic

Novak Djokovic, triumfător la Paris. E singurul titlu care îi lipsea din palmares: aurul olimpic - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 04.08.2024, 18:14 | Modificat la 04.08.2024, 18:18

Sârbul Novak Djokovic a câştigat, duminică, la Paris, singurul trofeu care îi lipsea din palmares, aurul olimpic. Djokovic, care l-a învins în finala Jocurilor Olimpice pe spaniolul Carlos Alcaraz, a plâns după ce a obţinut victoria, informează news.ro.

Djokovic, în vârstă de 37 de ani, s-a impus în faţa tânărului sportiv în vârstă de 21 de ani cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (2), în aproape trei ore.

Djokovic are în palmares un număr record de 24 de titluri de Grand Slam

Potrivit ATP, sârbul este cel mai în vârstă tenismen care a jucat într-un meci pentru medalia de aur, iar Carlos Alcaraz a fost cel mai tânăr finalist de turneu olimpic.

Articolul continuă după reclamă

Djokovic mai are în palmares un număr record de 24 de titluri de Grand Slam la simplu şi 40 de titluri ATP Masters 1000. În plus, el s-a aflat 428 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial.