Obligat să-şi trăiască viaţa în exil, fostul mare atacant turc Hakan Şukur face dezvăluiri tulburătoare
Medaliat cu bronz la Mondialul din 2002 şi câştigător al Cupei UEFA în 2000, fostul mare atacant turc Hakan Şukur a trăit momente cumplite după retragerea din activitate.
Considerat un susţinător al predicatorului musulman Fethullah Gülen şi un rival al regimului Recep Erdogan, Hakan Şukur a ajuns să fie văzut drept trădător în Turcia şi obligat să-şi trăiască viaţa în exil, în California.
Fostul fotbalist a început o nouă viaţă în Statele Unite ale Americii, pe care a fost obligat să o ia de la zero, şi a încercat numeroase locuri de muncă precum şofer, vânzător de cărţi sau şeful unei brutării.
Într-un interviu acordat pentru France Football, fostul mare fotbalist turc a făcut dezvăluiri tulburătoare, precizând, printre altele, că "este greu să fii nevoit să-ţi reîncepi viaţa de la zero când ai avut totul" şi că "au redus pe toată lumea la tăcere".
Mai mult, Hakan Şukur susţine că "încearcă să mă şteargă din memoria colectivă", atacantul fiind eliminat din statisticile oficiale şi registrele Federaţiei Turce de Fotbal şi ale lui Galatasaray Istanbul, după ce a fost pus sub acuzare inclusiv pentru terorism.
