"Eram tot timpul dreaptă, să nu le arăt că sufăr". Drama mamelor nevoite să îşi crescă singure copiii

La 34 de ani, Beatrice este şi mamă şi tată pentru fiica sa de 9 ani, Rania. Recunoaşte că de multe ori se simte copleşită de responsabilităţile zilnice.

"Cel mai greu e când începe ea cu anumite nemulţumiri. Asta nu e bună, asta nu mai îmi place, vreau altceva", a mărturisit Beatrice.

Presiunea de a ţine pasul cu nevoile copiilor, multe griji pentru viitor, stresul cotidian şi încercarea constantă de a suplini lipsa celuilalt părinte. Practic, o viaţă trăită în modul de supravieţuire. Aceasta este realitatea în multe familii monoparentale.

Dacă am intra în casele a opt familii cu copii, am găsi opt povești diferite. Dar ce știm deja e ca într-una dintre ele, toate responsabilitățile sunt pe umerii unui singur adult. În Uniunea Europeană, sunt peste 6 milioane de gospodării monoparentale. Iar în mai bine de 8 din 10 cazuri, adultul responsabil din familie este femeia.

"Un copil să fie crescut de tată nu prea am auzit, dar de mamă, da. În Bucuresti, este îngrozitor: programul, drumul, stresul..nu ştiu cum ar putea să crească singură un copil. Eşti atât de ocupată să joci rolul mamei şi al tatălui încât nu mai ai timp să fii femeie, nu ai timp pentru tine", a spus un bărbat.

Practic, din dorința de a compensa lipsa celuilalt părinte, adultul tinde să își ignore complet propriile nevoi. Asta s-a întâmplat şi cu Irina, care a fost şi mamă şi tată pentru fetele ei după ce a părăsit o căsnicie în care era abuzată.

"Eram debusolată, pe drumuri cumva. Prima întrebarea şi cea mai dificilă...de ce tatăl lor nu le vizitează?

Din cauza emoţiilor şi a durerii, le ascundeam. Eram tot timpul dreaptă, să nu le arăt că sufăr, că e greu şi eram autoritară, ca şi un tată", a mărturisit Irina.

Este exact ceea ce nu ar trebui să facem, spun psihologii: să ceri ajutorul e un act de curaj, nu o slăbiciune.

"Să aratăm că şi nouă ne este greu ca mamă că suntem singure, că ne este greu. Încurajează copilul să se deschidă. Să încercăm prin discuţii înainte de culcare să înţelegem inima copiilor, greutăţile lui. Când un părinte este singur, sa ceara ajutorul la părinți, frați, bunici, vecini, tocmai să nu simtă aceată povară", a explicat psihologul Mihai Copăceanu pentru Observator 16.

Chiar și atunci când celălalt părinte vrea să se implice, presiunea cea mai mare apasă tot pe cel la care locuiește copilul. Acesta duce greul financiar și cel logistic zi de zi. Tocmai de aceea, sălile de judecată sunt pline zilnic de părinți care negociază la sânge pensia alimentară sau programul de vizită al copiilor.

"Părinţii nu înţeleg că după ce divorţează rămân în continuare părinţii copiilor şi conflictele dintre ei duc la această lipsă de comunicare, au impact asupra dezvoltării copilului. Aceste sume de bani sunt pentru nevoile copilului şi nu pentru părintele cu care stă copilul şi de aici pleacă întreaga discuție şi multe probleme şi litigii în instanţă cu privire la pensia copilului", a spus avocata Magdalena Ghioca pentru Observator 16.

Reporter: Ce apreciezi tu la ea ca mămică?

Rania, 9 ani: O apreciez că îmi face tot ce vreau eu pe această lume. O iubesc!

Este cel mai emoţionant mesaj pe care îl poate primi un părinte şi este un combustibil pentru a putea merge mai departe. Totuși, în spatele acestei bucurii de moment, rămâne un efort uriaș pe care copiii îl realizează abia la maturitate.

Este și cazul lui Tudor. Astăzi, la 20 de ani, îşi privește mama cu recunoştinţă pentru sacrificiile mari pe care le-a făcut pentru a-l crește pe el și pe cei doi frați ai lui.

Tudor: Mama a făcut cât doi. De mult eori a renunțat la ea pentru noi...se îmbrăca din SH ca să ne ia nouă.

Reporter: Ai un mesaj pentru mama ta?

Tudor: Că este cea mai puternică şi că o iubesc mult.

Tudor a avut norocul să primească sprijinul bunicilor, o "plasă de siguranță" vitală.

"Cele mai mari provăcări...să creşti un băiat. Mama nu ştie ce înseamnă fii bărbat...am învăţat de la prieteni, din anturaje, de la bunicul meu. Ajutorul părinţilor ei a fost cel mai important. A fost o muncă de echipă", a mai spus Tudor.

Ştefan are 39 de ani şi a fost crescut tot de mama sa într-o perioadă de haos financiar şi social: Revoluţia din 89.

"S-au închis fabrici... Îmi amintesc că nu lua salariu cu lunile. Material s-a dat peste cap, a făcut tot ce a putut. Avea 3 joburi la un moment dat", a povestit Ştefan.

În România, sprijinul statului pentru familiile monoparentale rămâne modest. Dincolo de prioritatea la înscrierea în grădinițe și dreptul la burse sociale pentru elevi, părinții singuri cu venituri sub 500 de lei net pot primi un ajutor lunar de maximum 300 de lei pentru un copil. Autoritățile analizează acum un proiect de lege care le-ar putea aduce părinților singuri zile suplimentare de concediu.