Observator » Sport » Oţelul Galaţi – U. Cluj 0-2. Clujenii merg în finala barajului pentru Conference League, cu Universitatea Craiova

Oţelul Galaţi – U. Cluj 0-2. Clujenii merg în finala barajului pentru Conference League, cu Universitatea Craiova

Oţelul Galaţi – Universitatea Cluj 0-2. Clujenii joacă baraj pentru Conference League Oţelul Galaţi – Universitatea Cluj 0-2. Clujenii joacă baraj pentru Conference League - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 19.05.2024, 16:44 | Modificat la 19.05.2024, 17:25

Echipa Universitatea Cluj a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în primul meci de baraj pentru calificarea în cupele europene intercluburi şi va juca finala barajului, cu Universitatea Craiova.

Gălăţenii au primit un penalti în minutul 28, după ce Gertmonas, portarul clujenilor, l-a faultat pe Samuel Teles, dar Rusevic a executat slab şi goalkeeperul oaspeţilor a apărat. Maciel a ratat şi el în minutul 45+3 o ocazie mare de gol, iar Sabău l-a introdus în joc pe Anselmo, în minutul 57. Argentinianul a deschis scorul în minutul 62, după un contraatac, iar în minutul 72 a înscris din pasa lui Silaghi şi a adus victoria Universităţii, 2-0. Clujenii vor evolua în finala barajului de calificare în cupele europene împotriva Universităţii Craiova, care a încheiat play-off-ul pe locul trei, clasar care i-a dat dreptul să participe la barajul pentru Conference League, potrivit news.ro.

Oţelul şi Universitatea Cluj, locul doi, respectiv locul patru în play-out, au jucat semifinala barajului deoarece UTA Arad, câştigătoarea play-out-ului, şi AFC Hermannstadt, formaţia clasată pe locul 3, nu au obţinut licenţa pentru cupele europene.

OŢELUL GALAŢI: E. Pap - Adăscăliţei (A. Rus 74), Yabre, J. Cisse (Zivulic 37), Miguel Silva - Cisotti, J. Lameira, S. Teles – Maciel (Gaitan 74), Rusevic (Aly Malle 61), R. Tănasă (Bodişteanu 61). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Articolul continuă după reclamă

UNIVERSITATEA CLUJ: Gertmonas - Oancea, Masoero, Thalisson, Chipciu – R. Silaghi (Chinteş 77), G. Simion, Bic (Roger 57), V. Gheorghe (Anselmo 57) – Roguljic (Doukoure 77), Nistor (A. Suciu 90). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: S. Teles 36, Yabre 87 / Gertmonas 9, Nistor 45+3, Chipciu

Arbitri: Marian Barbu – Sebastian Gheorghe, Stelian Slabu – Lucian Rusandu

Pe acelaşi subiect

Arbitri VAR: Iulian Dima – Ovidiu Artene

Observator: Cristina Babadac