Poliţia italiană şi-a cerut scuze după ce l-a arestat din greşeală pe mijlocaşul francez al echipei de fotbal AC Milan
Poliţia italiană şi-a cerut scuze după ce l-a arestat din greşeală pe Tiemoue Bakayoko, mijlocaşul francez al echipei de fotbal AC Milan, informează eurosport.fr.

Bakayoko a fost arestat la începutul lui iulie pe străzile din Milano, scos din maşina sa şi percheziţionat, până ca poliţiştii să-şi dea seama de greşeala lor. Videoclipul cu momentele arestării a fost distribuit luni pe reţelele de socializare, mulţi denunţând o arestare arbitrară, motivată de rasism, relatează agerpres.ro.
Fotbalistul a rămas calm pe tot parcursul scenei
Scena a durat câteva zeci de secunde, înainte ca un alt poliţist să sosească şi să-i semnaleze colegului său identitatea persoanei pe care o percheziţionează. A urmat o schimbare de ton, poliţistul, foarte surprins, oprind imediat percheziţia, după ce şi-a dat seama că nu este vorba de persoana căutată. Campionul Italiei a rămas calm pe tot parcursul scenei.
La Gazzetta dello Sport a scris că poliţia căuta mai multe persoane după un schimb de focuri între cetăţeni senegalezi, legat de traficul de droguri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰