Observator » Sport » PSG - Botafogo 0-1. Surpriză de proporţii la Mondialul cluburilor, campioana europeană a fost îngenuncheată 

PSG - Botafogo 0-1. Surpriză de proporţii la Mondialul cluburilor, campioana europeană a fost îngenuncheată 

Igor Jesus (în alb) a răpus-o pe Paris Saint Germain, campioana europeană en-titre Igor Jesus (în alb) a răpus-o pe Paris Saint Germain, campioana europeană en-titre - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.06.2025, 06:51 | Modificat la 20.06.2025, 06:52

Etapa a doua a Campionatului Mondial de fotbal al cluburilor a adus, vineri dimineaţa, o surpriză de proporţii, Paris Saint Germain, campioana europeană en-titre, cedând, 0-1, în confruntarea cu gruparea braziliană Botafogo.

Deşi pornea ca mare favorită, având o cotă la victorie de maxim 1,4 la 1, şi a aruncat în luptă aproape tot ce avea mai bun, Paris Saint Germain s-a înclinat la capătul unui meci în care a avut 75% posesia, dar 2-4 la şuturi pe poartă.

Eroul meciului a fost atacantul Igor Jesus, 24 de ani, acesta marcând singurul gol al meciului în minutul 36.

În urma acestui eşec, Paris Saint Germain a coborât pe locul 2 în Grupa B, în urma celor de la Botafogo, şi are mare nevoie de victorie în ultima etapă, cu Seattle Sounders, pentru a evita o eventuală eliminare prematură din competiţie.

Articolul continuă după reclamă

La prima vedere, misiunea este facilă, în condiţiile în care Seattle Sounders este codaşa grupei, după ce a pierdut cu Atletico Madrid, 1-3, dar parizienii erau favoriţi şi cu Botafogo şi au dat-o în bară.