Răzvan Lucescu a câştigat Liga Campionilor Asiei
Al Hilal Riyadh, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a câştigat Liga Campionilor Asiei, după ce a trecut, cu 1-0 şi 2-0, de Urawa Red Diamonds, din Japonia.
Al Hilal Riyadh, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a câştigat Liga Campionilor Asiei, după ce a trecut, cu 1-0 şi 2-0, de Urawa Red Diamonds, din Japonia.
După ce a câştigat turul, de pe teren propriu, cu 1-0, formaţia antrenată de Răzvan Lucescu a gestionat perfect returul de duminică, din Japonia.
Echipa lui Răzvan Lucescu joacă la Campionatul Mondial al cluburilor
Giovinco şi compania şi-au lăsat adversarii să pistoneze în gol, Urawa având posesia de partea ei, însă fără a pune în mare pericol poarta apărată de Al Muaiouf.
Mai mult, Al Hilal a fost periculoasă pe contraatac, creându-şi ocazii mari înainte de golurile înscrise de Al Dawsari şi Gomis.
În minutul 74, la un contraatac patru contra trei, Giovinco a trimis excelent din stânga în faţa porţii adverse, iar Al Dawsari a împins balonul în plasă.
În prelungiri, atacantul francez Bafetimbi Gomis a stabilit scorul final al manşei a doua, 2-0, la capătul unui alt contraatac ucigător.
Doar Anghel Iordănescu a mai reuşit să câştige Liga Campionilor Asiei
Răzvan Lucescu este doar al doilea antrenor român care reuşeşte să câştige Liga Campionilor Asiei, după Anghel Iordănescu.
Fostul selecţioner al României a dat lovitura în 2000 şi în 2005. În 2000, Iordănescu era tot la conducerea clubului Al Hilal Riyadh. În finală, echipa din Arabia Saudită a trecut, cu 3-2, după prelungiri, de o altă reprezentantă a Japoniei, Jubilo Iwata.
În 2005, Iordănescu era la cârma formaţiei Al Ittihad Jeddah, tot din Arabia Saudită, iar echipa lui a trecut, cu 1-1 şi 4-2, de Al Ain, din Emiratele Arabe Unite.
Succesul din Liga Campionilor Asiei îi oferă lui Răzvan Lucescu să-şi măsoare forţele cu cei mai tari antrenori din lume la Campionatul Mondial al cluburilor.
Pe 14 decembrie, la Doha, în turul al doilea al competiţiei, Al Hilal Riyadh dă piept cu Esperance Tunis, campioana Africii.
Dacă trece de echipa din Tunisia, Al Hilal ar urma să joace în semifinale, pe 17 decembrie, cu echipa braziliană Flamengo Rio de Janeiro, noua deţinătoare a Copei Libertadores.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰