Selecţionerul Egiptului, spitalizat de urgenţă după ce soţiile acestuia s-au luat la bătaie
A avut un parcurs deosebit la Cupa Mondială 2026 şi şi-a prelungit contractul de selecţioner până în 2030, dar Hossam Hassan, selecţionerul Egiptului, nu are parte de linişte în plan familial.
Jurnaliştii egipteni anunţă că, aflat într-o vacanţă în Porto Marina, una dintre staţiunile de lux ale Egiptului, Hossam Hassan a fost implicat într-un incident groaznic alături de cele două soţii ale sale, Howaida El-Gharbawy şi Dina Mostafa.
Există informaţii care arată că cele două femei s-au luat la harţă în cafeneaua hotelului în care erau cazate, iar de la vorbe şi până la fapte a mai fost un singur pas, confruntarea transformându-se într-una fizică.
Howaida şi Dina s-au luat la bătaie şi chiar şi-ar fi produs răni prin tăiere. Hossam Hassan a intervenit şi a aplanat cu greu conflictul, ajutat de oamenii de ordine din hotel, însă consumul emoţional l-ar fi făcut pe tehnicianul de 60 de ani să leşine.
Selecţionerul Egiptului a fost transportat de urgenţă la spital, iar doctorii au reuşit să-l repună pe picioare.
Imediat după conflict, Hossam Hassan a decis să divorţeze de prima soţie, Howaida El-Gharbawy, cu care tehnicianul are trei copii. Mutarea a fost confirmată de Mohamed Shams, avocat ce o reprezintă pe Dina Mostafa, soţie cu care Hossam Hassan are doi copii.
Sub comanda lui Hossam Hassan, naţionala Egiptului a fost una dintre revelaţiile Cupei Mondiale 2026, competiţie ce a fost transmisă în direct şi în exclusivitate, în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.
"Faraonii" au terminat neînvinşi o grupă cu Belgia, Iran şi Noua Zeelandă şi au trecut, în 16-imi, de Australia, 5-3 după lovituri de departajare, înainte să părăsească turneul final în faza optimilor de finală, 2-3 cu Argentina, la capătul unui meci presărat cu decizii dubioase ale brigăzii conduse de arbitrul francez François Letexier.
